Conacul Henter

Moara de vânt din Călugăreni este un monument de importanță locală. Clădirea din secolul al XIX-lea este unică în județul Harghita. O altă curiozitate este faptul că în vremea aceea a fost construită lângă ea o moară de apă. Monumentul și-a schimbat proprietarul în 2001, iar noul proprietar a transformat clădirea într-o manieră romantică. Clădirea cu două nivele în formă de cerc este acoperită cu șindrilă. Zidurile de piatră de la nivelul inferior sunt împărțite de ferestre simple cu închidere pătrată, iar la nivelul superior al zidurilor este doar o fereastră semicirculară. Moara de vânt, considerată o curiozitate în împrejurimi, nu funcționează din secolul XIX, este doar o atracție specială al regiunii.

Satul Comăneşti, care aparţine de comuna Mărtiniş, este probabil cea mai deosebită aşezare din regiune. Comăneşti şi satul Aldea erau aşezate de-a lungul drumului care lega direct forja de la Vlăhiţa-Nouă cu oraşul Braşov. Aceasta a fost o rută comercială cu trafic intens până la aproximativ începutul secolului al XX-lea. După 1918 harta a fost redesenată, drumul principal a ocolit aceste sate, funcţionarea forjei a fost oprită treptat şi aceste sate au ajuns la periferie. Aceste fapte au contribuit la conservarea clădirilor din regiune, rămase intacte, care păstrează caracteristicile specifice arhitecturii din valea Homorodului, de o frumuseţe deosebită, aspectele unei arhitecturi populare tradiţionale, unde forma şi funcţia încă erau unite în mod organic alcătuind împreună o unitate. În ciuda faptului că este un sat unic, în zilele noastre are o imagine sumbră, pustie. Are un mediu construit valoros, dar casele sale impunătoare sunt pustii, din cauză că a devenit un sat izolat.

Tinovul Mohoş se situează în colţul estic al Masivului Ciomatu Mare, la poalele sudice ale Vârfului Mohoş (1177 m), la o altitudine de 1050 m. Are un diametru de 800 m, o suprafaţă de 80 ha şi o adâncime de 10 m. Tinovul Mohoş este de fapt o turbărie alpină, în prezent, din întinderea continuă de apă rămânând doar 13 ochiuri de lac. Imaginea pinilor prinzându-se în stratul de turbă, precum şi a tufelor dese de afin oferă o privelişte deosebită. Printre speciile rare ale rezervaţiei se numără plantele carnivore ale erei cuaternare ca roua cerului cu frunze rotunde (Drosera rotundifolia), roua cerului cu frunze alungite (Drosera obovata), muşchiul de turbă pestriţ (Drosera anglica) şi răchiţeaua (Vacccinium oxicoccos). Se regăsesc aici şi specii ale erei glaciare cum sunt: ruginarea (Andromeda polifolia), vuietoarea (Empetrum nigrum) şi bumbăcarița (Eriophorum vaginatum). Sursă foto: http://www.greenharghita.ro

Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc. Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m).  Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m.  De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor.  Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc. Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru. Vizită la Lacul Sfânta Ana Natură, aer curat, mișcare și timp petrecut împreună!  Rezervația naturală Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoș, este un loc excelent pentru familii, unul dintre locurile unde pe lângă admirarea peisajului și al naturii se formează atitudinea generațiilor viitoare față de mediul înconjurător.  La malul lacului se servește cel mai bun kürtőskalács și langoș din țară, iar printre mâncarea servită la terasă se găsesc opțiuni și pentru copii. Băuturile răcoritoare naturale și carbogazoase, berile nealcoolice sau alcoolice, ciocolata fierbinte, ceaiul și cafeaua pot fi savurate la eco-bufetele din parcare sau cel de la malul lacului. Toate produsele sunt vândute în ambalaje de sticlă sau ecologice.  Cover foto: Fodor István

Curia Biró-Ugron a fost reşedinţa uneia dintre familiile importante de baroni din Secuime. Aceasta se află în Mărtiniş, sat localizat în Podișul Homoroadelor, la sud-estul Odorheiului Secuiesc, judeţul Harghita. Curia intră în posesia familiei Ugron în urma căsătoriei Mariei Biró cu căpitanul scaunului Odorheiul Secuiesc, Ferencz Ugron. Arhitectura actuală îi este atribuită fiului cel mare al acestora, Ugron Pál, şi soţiei sale Siménfalvi Krisztina. Domeniul și-a pierdut configurația originală, fiind împărțit și utilizat ca teren agricol de mai mulți proprietari iar construcția, ascunsă de vegetația neîngrijită, se află într-o stare precară din cauza degradării în timp și a lipsei de întreţinere. Chiar și așa, curia mai păstrează și astăzi o parte din atmosfera de reședință nobiliară. Poarta masivă de zidărie este vizibilă de pe drumul principal de circulație al satului. Casa este amplasată central, fiind construcția cu maximă importanță din întregul ansamblu. Sursă text: http://monumenteuitate.org/arh. Alexandra Stoica

Castelul Lázár, situat aproape de centrul satului Lăzarea, este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania.  Castelul cu creneluri a fost una dintre cele mai atractive reşedinţe nobiliare din secolul al XVII-lea din Transilvania. În holul cu boltă în ogivă există inscripţii cu litere gotice din anul 1532. Zidul de incintă este dotat cu patru bastioane. Intrarea în curtea castelului se face prin turnul de poartă pe latura sudică. Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár, tovarăşul de joacă al lui Gabriel Bethlen, mai târziu om de bază a principelui şi judele regal suprem al scaunelor Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Blazonul lui din 1632 se află pe un perete al bastionului pe colţul stâng, în interiorul curţii, care desemnează şi data finalizării construcţiilor.  În 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor), cum a fost şi seniorul castelului, Ferenc Lázár. De numele lui se leagă construcţia şi reconstrucţia Casei Cavalerilor. Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538.  Castelul Lázár a fost ars în repetate rânduri şi s-a ruinat în 1842 tot din cauza unui incendiu.  Începând din 1967 castelul se află sub renovare şi restaurare, activitate ce se desfăşoară şi astăzi. Obiectivul final este redarea splendorii de odinioară a clădirii, deoarece acesta este una dintre cele mai importante construcţii în stil renascentist ale Transilvaniei.  Pe parcursul lucrărilor i s-a conferat şi statutul de sit arheologic. În anul 2013 a fost restituit urmaşilor familiei Lázár, motiv pentru care soarta castelului este încă indecisă. Vizite duminica, cu programare prealabilă! +40 745 295 925 BILET DE INTRARE: • adult: 35 RON • grup de minim 25 de persoane: 30 RON • pensionar: 30 RON • student: 20 RON • locuitorii din Lăzarea: 20 RON • copii sub 7 ani: gratis • taxă de filmare/fotografiere profesională: 200 RON

Clădirea de tip castel datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, fiind construită probabil în 1833 pentru cel mai important membru al familiei Balási, la ordinul lui Balási József (1778-1855). Familia Balási s-a bucurat de o poziție onorabilă în centrul comunității locale. Ansamblul este format din două clădiri, clădirea principală cu trei etaje și o construcție mai mică și modestă proiectată în spate. Elementele proeminente ale fațadelor sunt: balconul arcadă de pe latura de sud, pilaștri ionici în stilul copf, benzile din ipsos, lizanele cu un design simplu și intrarea principală cu trei divizări în partea de nord. Pe hornurile acoperișului sunt inscripții vizibile, care mai mult ca sigur indică anul terminării construcției. Pe unul poate fi citit cuvântul ANNO, pe celălalt scrie 1833. Familia, mai precis Balási József (VII) (1915-2004) a donat clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice a Transilvaniei, și a fost închiriată pe 30 de ani de către călugărul franciscan Böjte Csaba pentru Fundația Siguranța Copiilor. În prezent clădirea este folosită ca adăpost pentru copii.

Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Poartă numele constructorului, Hídvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó.  Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al 17-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat şi cronicar.  Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a început în data de 26 aprilie 1623 şi a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al 17-lea. Stilul castelului se aseamănă cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea.  Primul document scris care atestă existenţa cetăţii datează din 1631. După moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás, judele suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea. Clădirea a fost reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră, aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii.  În 1735, Johann Conrad Weiss inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire. În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale căror urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe partea sud-vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sudic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Deasupra pervazului se găsesc creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul astfel fortificat a avut un rol strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic.  Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare. În 1970, după o restaurare generală a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.