Castelul Lázár, Lăzarea

Muzeul Secuiesc al Ciucului, ca instituţie, s-a născut în anul 1950. Din anul 1970, sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului este Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Colecțiile muzeale: 1. Arte plastice, cu 7823 de creaţii provenite de la 207 de artişti; 2. Etnografie, cuprinzând piese de mobilier popular, obiecte de lemn şi de metal folosite în agricultură, obiecte folosite în zootehnie şi păstorit, obiecte folosite în prelucrarea laptelui, obiectele meşteşugurilor populare, piese de ceramică populară, instrumente muzicale populare: violoncel, vioara populară, clarinetul şi trompeta. Colecţia de textile (3336 de piese) este alcătuită din textile de interior şi porturi populare; 3. Expoziția în aer liber, cu case țărănești și porți secuiești construite din lemn; 4. Arheologie, colecție cu 90.000 obiecte din lut, piatră, os, metal etc., bijuterii, numismatică; 5. Cărți vechi, colecție care conţine vechiul fond al bibliotecii Ordinului Franciscan de la Şumuleu Ciuc, materialul bibliotecii Gimnaziului Romano-catolic, manuscrise, tipărituri, reviste, materiale de arhivă şi trusa de scule a legătoriei franciscane de la Şumuleu; 6. Științe ale naturii, cuprinzând colecțiile „Ape minerale”, „Ierbar”, „Păsări și mamifere”, „Minereuri și roci”; 7. Colecția de arme; 8. Artă religioasă. EXPOZITII PERMANENTE: • Istoria Cetăţii Mikó • Tipografia şi atelierul de legătorie de la Şumuleu Ciuc • Trecerea timpului în Ciuc • Valori restaurate ale tezaurului sacral

Istoria castelului: În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel. În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai. În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe... Vizitarea castelului: Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro. Închiriere castel: Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici! 

Szőcs Lajos, a cărui familie de trei generaţii se ocupă de fabricarea de pălării de paie, s-a hotărât să înfiinţeze primul Muzeu de Paie din ţară la Crişeni. Muzeul a fost înfiinţat într-o casă ţărănească tradiţională renovată. În prima încăpere pot fi văzute toate modelele de pălării de paie din ţară, în încăperea din mijloc sunt amplasate diferite obiecte de uz şi decoraţie, iar în ultima încăpere este prezentată tehnica de fabricare a pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata făcută. Tot aici poate fi văzută şi chiar încercată cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metri şi greutatea de 2,65 kg. La fabricarea ei s-au folosit 500 m de împletitură de paie şi 1,5 km de aţă.  În curtea Muzeului, vizitatorul poate admira o extraordinară colecţie. Mai mult de 600 de pietre sculptate de natură, având forme deosebite, ca de exemplu: raţă, porumbel, şapcă etc. Tot în curte se găseşte şi o pălărie de cinci metri. Muzeul poate fi vizitat zilnic. Dacă este închis, întrebaţi în bar.

Satul Comăneşti, care aparţine de comuna Mărtiniş, este probabil cea mai deosebită aşezare din regiune. Comăneşti şi satul Aldea erau aşezate de-a lungul drumului care lega direct forja de la Vlăhiţa-Nouă cu oraşul Braşov. Aceasta a fost o rută comercială cu trafic intens până la aproximativ începutul secolului al XX-lea. După 1918 harta a fost redesenată, drumul principal a ocolit aceste sate, funcţionarea forjei a fost oprită treptat şi aceste sate au ajuns la periferie. Aceste fapte au contribuit la conservarea clădirilor din regiune, rămase intacte, care păstrează caracteristicile specifice arhitecturii din valea Homorodului, de o frumuseţe deosebită, aspectele unei arhitecturi populare tradiţionale, unde forma şi funcţia încă erau unite în mod organic alcătuind împreună o unitate. În ciuda faptului că este un sat unic, în zilele noastre are o imagine sumbră, pustie. Are un mediu construit valoros, dar casele sale impunătoare sunt pustii, din cauză că a devenit un sat izolat.

Tinovul Mohoş se situează în colţul estic al Masivului Ciomatu Mare, la poalele sudice ale Vârfului Mohoş (1177 m), la o altitudine de 1050 m. Are un diametru de 800 m, o suprafaţă de 80 ha şi o adâncime de 10 m. Tinovul Mohoş este de fapt o turbărie alpină, în prezent, din întinderea continuă de apă rămânând doar 13 ochiuri de lac. Imaginea pinilor prinzându-se în stratul de turbă, precum şi a tufelor dese de afin oferă o privelişte deosebită. Printre speciile rare ale rezervaţiei se numără plantele carnivore ale erei cuaternare ca roua cerului cu frunze rotunde (Drosera rotundifolia), roua cerului cu frunze alungite (Drosera obovata), muşchiul de turbă pestriţ (Drosera anglica) şi răchiţeaua (Vacccinium oxicoccos). Se regăsesc aici şi specii ale erei glaciare cum sunt: ruginarea (Andromeda polifolia), vuietoarea (Empetrum nigrum) şi bumbăcarița (Eriophorum vaginatum). Sursă foto: http://www.greenharghita.ro

Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc. Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m).  Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m.  De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor.  Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc. Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru. Vizită la Lacul Sfânta Ana Natură, aer curat, mișcare și timp petrecut împreună!  Rezervația naturală Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoș, este un loc excelent pentru familii, unul dintre locurile unde pe lângă admirarea peisajului și al naturii se formează atitudinea generațiilor viitoare față de mediul înconjurător.  La malul lacului se servește cel mai bun kürtőskalács și langoș din țară, iar printre mâncarea servită la terasă se găsesc opțiuni și pentru copii. Băuturile răcoritoare naturale și carbogazoase, berile nealcoolice sau alcoolice, ciocolata fierbinte, ceaiul și cafeaua pot fi savurate la eco-bufetele din parcare sau cel de la malul lacului. Toate produsele sunt vândute în ambalaje de sticlă sau ecologice.  Cover foto: Fodor István

Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Poartă numele constructorului, Hídvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó.  Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al 17-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat şi cronicar.  Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a început în data de 26 aprilie 1623 şi a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al 17-lea. Stilul castelului se aseamănă cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea.  Primul document scris care atestă existenţa cetăţii datează din 1631. După moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás, judele suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea. Clădirea a fost reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră, aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii.  În 1735, Johann Conrad Weiss inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire. În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale căror urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe partea sud-vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sudic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Deasupra pervazului se găsesc creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul astfel fortificat a avut un rol strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic.  Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare. În 1970, după o restaurare generală a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.