10:00 - 17:00
Închis
Opens at
10:00
10:00 - 17:00
Închis
Opens at
10:00
Despre
Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc.
Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m).
Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m.
De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor.
Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc.
Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru.
Vizită la Lacul Sfânta Ana
Natură, aer curat, mișcare și timp petrecut împreună!
Rezervația naturală Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoș, este un loc excelent pentru familii, unul dintre locurile unde pe lângă admirarea peisajului și al naturii se formează atitudinea generațiilor viitoare față de mediul înconjurător.
La malul lacului se servește cel mai bun kürtőskalács și langoș din țară, iar printre mâncarea servită la terasă se găsesc opțiuni și pentru copii. Băuturile răcoritoare naturale și carbogazoase, berile nealcoolice sau alcoolice, ciocolata fierbinte, ceaiul și cafeaua pot fi savurate la eco-bufetele din parcare sau cel de la malul lacului. Toate produsele sunt vândute în ambalaje de sticlă sau ecologice.

Informații utile
Sistemul de vizitare al Lacului Sfânta Ana și al Tinovului Mohoș
PARCARE
PARCARE
• Automatului de acces emite un tichet de parcare (pentru autoturisme și autocare).
• Primele 3 ore de parcare sunt gratuite și sunt incluse în biletul de vizitare.
• În lipsa unui bilet de vizitare, parcarea este gratuită în primele 10 minute, după care tariful este de 3 lei/30 de minute pentru autoturisme și motociclete, respectiv 15 lei/30 de minute pentru microbuze și autocare.

ACHIZIȚIONAREA BILETELOR
• Tarifele și achiziționarea biletelor sunt disponibile la: mohos.ro
• Dacă nu ați achiziționat un bilet online, îl puteți cumpăra de la Centrul de Cunoaștere.
• Biletul de vizitare este valabil pentru o singură zi, în data pentru care a fost emis.
• Biletul de vizitare oferă acces în întreaga zonă: Centrul de Cunoaștere, Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana.
• Vă rugăm să păstrați biletul asupra dumneavoastră, deoarece acesta poate fi verificat de mai multe ori pe parcursul vizitei.

CENTRUL DE CUNOAȘTERE
• Expoziție și proiecție de film: accesul la expoziție și la proiecția filmului este inclus în biletul de vizitare.
• Toalete: sunt disponibile la parter și la subsolul Centrului de Cunoaștere, în apropierea sălii de proiecție.
• Magazin de suveniruri: disponibil în zona parcării, iar în curând și în Centrul de Cunoaștere.
• Terasă: servire de la rulota tip bufet.
• Informații: pentru orice întrebare, vă rugăm să vă adresați colegilor noștri.

CHECKPOINT
• Verificarea biletelor (fostul punct de informare): scanați codul QR pentru validarea biletului.
• După verificare, vă puteți continua vizita către Tinovul Mohoș sau Lacul Sfânta Ana. Cele două obiective pot fi vizitate în orice ordine.

SERVICII LA LAC
• Plimbare cu pontonul electric: maximum 12 persoane, durata 30 de minute. Purtarea vestei de salvare este obligatorie.
• Plimbare cu barca: durată de 30 sau 60 de minute. Maximum 3 persoane / 250 kg.
• Kürtőskalács: proaspăt copt, tradițional secuiesc, disponibil în variante dulci și aromatizate.
• Înghețată: preparată la fața locului, în mai multe sortimente.
• Iarna: posibilitate de săniuș în zona lacului.

Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să urmați instrucțiunile personalului nostru pe întreaga durată a vizitei.
Zona este monitorizată video.
Localitate
Lacul Sfânta Ana
Photo Gallery
Centrul de Cunoaștere
Video
Ghid audio