Festivalul și Recoltarea Verzei de la Frumoasa
Festivalul și Recoltarea Verzei de la Frumoasa

Festivalul și Recoltarea Verzei de la Frumoasa

Despre

Cultivarea verzei are o tradiție de secole la Frumoasa (Harghita), unde răsadurile sunt plantate în săptămâna Sfântului Ladislau, cu ocazia sărbătorii patronului satului, iar recoltarea are loc la mijlocul lunii octombrie. Cu acest prilej, localnicii organizează târg și petrecere.

Varza este unul dintre ingredientele de bază ale bucătăriei secuiești. Pe lângă gospodine, și bărbații și tinerii gătesc, în echipe, cele mai bune preparate pe bază de varză, care pot fi degustate la fața locului. În cadrul târgului, pe lângă produsele locale din carne și lapte, meșteșugarii și artiștii populari își oferă spre vânzare creațiile.

Cei care obosesc după mâncare și cumpărături pot urmări programul folcloric de pe scenă. Târgul și tăiatul verzei se încheie, în mod tradițional, cu un dans folcloric.

Alte sugestii

Festivalul Internațional al Sarmalelor din Praid este primul festival gastronomic al Ținutului Secuiesc și al României. În cel de al treilea sfârșit de săptămână din luna septembrie a fiecărui an se adună echipe din țară și din străinătate, dornici să-și prezinte măestria gastronomică pentru toată lumea. Se găsesc aici sarmale mici, mari și chiar uriașe, cu rețete secrete sau tradiționale. Programul include spectacole ale ansamblurilor de dansuri populare, spectacole de costume tradiționale și concerte. Evenimentul are loc în fiecare an în luna septembrie. 
Parajd, Romania, 537240