Teatrul Municipal Csíki Játékszín
Teatrul Municipal Csíki Játékszín

Teatrul Municipal Csíki Játékszín

Închis

Bulevardul Timișoarei 6, Miercurea Ciuc 530102, Romania

Despre

Fondat în 1998 prin hotărârea consiliului local, Teatrul Municipal Csíki Játékszín este al treilea teatru din judeţ. Suntem o companie teatrală de repertoriu formată din 19 actori al cărui director artistic şi prim regizor este domnul Miklós Parászka. Odată cu naşterea acestei instituţii consiliul local şi-a asumat şi finanţarea acesteia.
Prima stagiune a fost deschisă în toamna anului 1999. În cele unsprezece stagiuni trecute au lucrat la noi regizorii Victor Ioan Frunză, Dragoş Galgoţiu, Gavriil Pinte, Andreea Vulpe, László Béres, Olga Barabás, Iván Hargitai, Attila Keresztes, István Kövesdy şi numeroase spectacole au fost montate de domnul Miklós Parászka.
În fiecare stagiune invităm spectacolele altor teatre care sunt jucate în serie pentru abonaţi. În stagiunea trecută numărul abonaţilor noştri din oraş şi din localităţile din jur unde ne deplasăm regulat e aproape 8.000. Într-o stagiune pentru abonament oferim patru spectacole de sală mare pentru adulţi şi elevi de peste 14 ani, iar pentru copii trei spectacole cu poveşti. Prezentăm regulat şi spectacole studio.
În anii trecuţi spectatorii noştri au putut vedea printre cele peste 80 de premiere piese ale dramaturgilor Shakespeare, Brecht, Euripide, Gozzi, Molière, Schiller, Cehov, Maeterlinck texte maghiare clasice şi contemporane, musicaluri, operete, spectacole de teatru revistă.

Evenimente ce urmează

22 Apr
TöRTFEHÉR
Teatru
Începe la 20:00  |  Piața Libertății 16, 530100 Miercurea Ciuc, Romania
23 Apr
Viețile altora
Teatru
Începe la 19:00  |  Piața Libertății 16, 530100 Miercurea Ciuc, Romania
24 Apr
Flori de mină
Teatru
Începe la 19:00  |  Piața Libertății 16, 530100 Miercurea Ciuc, Romania
26 Apr
Sunetul muzicii
Teatru
Începe la 19:00  |  Piața Libertății 16, Miercurea Ciuc 530100, Romania

Alte sugestii

Centrul Cultural Gheorgheni este o instituţie publică specializată – în speţă centrul cultural cu personalitate juridică în subordonarea Consiliului Local Gheorgheni, ordonator de credite terţiar, si administrează bunurile mobiliare si imobiliare existente în dotare conform HCL 267/2002 si a inventarului. Persoană juridică de drept public, română înfiinţată în condiţiile legii române: specializată – în speţă Centrul Cultural cu personalitate juridică în subordonarea Consiliului Local Gheorgheni Obiectivele principale ale Centrului Cultural Gheorgheni sunt: A) Lărgirea orizontului cultural prin organizarea diferitelor manifestări; B) Păstrarea, cultivarea, dezvoltarea tradiţiilor şi a valorilor culturale proprii; C) Stimularea procesului de creaţie în toate genurile artistice; D) Elaborarea unei strategii eficiente împotriva trendurilor culturale negative, a tendinţelor de poluare culturală si degradare; E) Promovarea relaţiilor interne şi internaţionale cu instituţii culturale, stiinţifice, educaţionale, elaborarea parteneriatelor cu ministere ale culturii si învăţământului, atât din ţară cât şi de peste hotare, având în vedere compatibilitatea cu recomandările şi reglementările Uniunii Europene;
Testvériség Sugárút 9 szám, Gyergòszentmiklòs, Romania, 535500
Triada fondataoare, constituită din Zöld Lajos, Gaál András și Márton Árpád, a decis încă din primii ani: „tabăra din Lăzarea să fie o fereastră larg deschisă pe lume, devenind oglinda artelor contemporane din România, prin acceptarea și cinstirea tuturor curentelor. […] Toată lumea va picta, desena, ciopli, ce vor în Lăzarea”. O coincidență interesantă este că imediat după concluderea taberei, Gaál András a declarat: „vom invita și accepta artiști de artă plastică„ Până la 1988, când tabăra a fost închisă de autorități, colecția lăzăreană avea deja, potrivit inventarului, 616 obiecte de artă, colecție care se extinde continuu. În prezent, are 2117 piese. Inventarul are un alt aspect interesant: colecția este întreagă, piesele nu au fost scoase, cum s-a întâmplat cu inventarul a multor alte tabere din țară. Evenimentele din decembrie 1989 au însemnat nașterea unei ere noi în România. Cultura, ca și celelalte aspecte ale vieții s-a schimbat în nenumerate feluri. În anii noăzeci, noul mediu a polarizat lumea artiștilor din România și astfel, ei au putut abandona viața constrânsă din comunism, beneficiind de sprijinul multor organizații culturale. În a doua jumătate ale anilor nouăzeci, au apărut festivalele internaționare și bienalele artistice contemporane, care, la începutul secolului nou s-au înmulțit. Tabăra din 1998, organizată de gruparea de artiști Túlsó P’Art, a însemnat o schimbare semnificativă în concepția organizării taberei. Nu mai există blocuri omogene, cum ar fi blocul oriental sau occidental. Globalizarea schimbă arta occidentală, care se schimbă și este mult mai sensibil la inovații. Problema este însă, că cei de la periferie sunt nevoiți să fie foarte atenți la oportunități, moduri de a-și promova numele. Șansele celor care se află în centru sunt de nenumărate ori mai mari. O instituție însă, care nu se gândește în retrospectivă și nu pune accent la o singură epocă, este nevoită să fie atentă la aceste schimbări. Este foarte importantă concluzia elocventă a lui Erőss István, potrivit căruia: ,,Suntem convinși, ca dispariția localului și a universalității, a relației de subordonare dintre centru și periferie din contextul taberei din Lăzarea, se poate face doar cu ajutorul unei sistem de relații construit cu răbdare și perseverență”. În ultimii zece ani, la tabăra internațională Korkép organizată de Siklódi Zsolt și Erős István, au participat mai mulți artiști europeni și din Orientul Îndepărtat. Totodată, mulți dintre artiștii din Transilvania au fost invitați în străinătate. Anul 2014 a adus o nouă întorsătură în istoria taberei. Administrația s-a schimbat, iar, în urma hotărârilor judecătorești, castelul a fost restituit proprietarilor. În urma hotărârilor și a lipsei de consens, tabăra a pierdut castelul, dar activitatea a rămas neîntreruptă, ba chiar, în intervalul 2014 – 2017, inventarul a mai primit încă 177 de piese de artă. Suntem ocupați de organizarea evenimentelor culturale și artistice contemporane diverse, concentrându-ne eforturile la formele mediale și conceptuale, dar păstrând libertatea imaginată de fondatori, libertate care a devenit o marcă din Lăzarea.
Both Ferenc tér, 550 sz., Lazarea, Romania, 537535
Atelierul nostru creativ se ocupă de recondiționare mobilier, design interior, precum comercializarea vopselelor decorative Annie Sloan Chalk Paint. Pentru idei, inspirații și sfaturi vizitați-ne în magazinul din Miercurea-Ciuc (str. Marton Aron, nr. 10.), sau achiziționați online tot ce aveți nevoie pentru un proiect de vopsire mobilier pe www.allmycrafts.ro. Dacă vreți să învâțați technicile cu ajutorul cărora puteți obține rezultate vizibile în scurt timp, însctrieți-vă la unul dintre workshopurile nostre.
Marton Aron 10., Miercurea-Ciuc, Romania, 530211
A Tusnad Maraton pornește din inima Ținutului Secuiesc, din cel mai mic oraș al Uniunii Europene de la Băile Tușnad și se termină la Lacul Sfânta Ana, singurul lac de origine vulcanică din Europa. In concordanta cu denumire concursului, distanța parcursă este ,,doarʺ 23 km, ceea ce prin urmare este mai aproape de semimaraton decât de maraton. Organizatorii s-au decis totuși, lângă denumirea de Tușnad Maraton, deoarece alergătorii pe lângă parcurgerea de 23 km se confruntă și cu o diferență de 750 m. Cele două împreună necesită efortul unui maraton tradițional. Cei 23 km se pot parcurge individual sau în ștafete de 2-3 persoane, iar persoanele care nu doresc să alerge, au șansa să aleagă între drumeția de 7 sau 14 km.
Baile Tusnad, Baile Tusnad, Romania
BATTLE ON SNOW este una dintre cele mai importante competitii de snowboard din Romania, ce are loc in fiecare an in luna aprilie, la Harghita Madarasi.
Ridemore Snowpark, Miercurea-Ciucului, Romania, 530100
Vándormozi (Cinema mobil) s-a născut cu unirea a mai multor firme și asociații, cu scopul de a oferi orașelor mici și mari, a comunelor și satelor unde nu există cinematografie, experiența unică a vizionării a unei filme împreună cu o comunitate. Primim dreptul și licența distribuitori internationale de a promova filmele clasificat în România. Activitatea noastra de baza este proiectarea filmelor. Pentru ca această activitate să devină posibilă noi dispunem și de partea tehnică ( ecran, proiector, sistemul de sunet) și de partea logistică. Vă invităm să vizionați siteul nostru, unde o să aveți posibilitatea de a urmări proiecțiile de filme. Totodată o să aveți oportunitatea de a cumpăra bilete online. Vă dorim distracție plăcută. Și să nu uităm! Filmul este valoare și cinematografia este o experiență colectivă. Echipa Vandormozi