Călătorie la Canionul de Sare din Praid
Călătorie la Canionul de Sare din Praid

Călătorie la Canionul de Sare din Praid

Drumeții Program turistic

Despre

Muntele de Sare a ajuns să fie un dom separat datorită pârâului Corund și a activității umane. Aici puteți găsi doline în sare, chei în sare, spălări de versant în sare, izvoare de apă sărată, etc. Defileul de sare se află în partea de sud-vest a rezervației, format de pârâul Corund, care a retezat muntele de sare, treptat adâncindu-se, lăsând în urmă pereți abrupți de sare, stânci de sare albe, spectaculoase. De demult, în chei, se făcea exploatare la suprafață. Încă se mai pot observa urmele galeriei Elisabeta, de-a lungul căreia s-au format peșteri mici în sare, scurgeri de sare și noroi. Adâncimea acestui sâmbure de sare este de 3 kilometri, având o formă elipsoidală, al cărui diametru este de 1,2 și 1,4 kilometri. Raritatea zonei sporește datorită speciilor de plante care cresc pe soluri sărate. În imediata apropiere a Centrului Wellness - viitoarelor băi, pe marginea nord-vestică a Muntelui de Sare se deschide traseul ecodidactic al Canionului de sare cu un punct de intrare, adică o mică clădire cu funcţie de centru de informare şi vizitare, folosită de custodia ariei protejate.   
Canionul de Sare s-a format şi datorită activităţii omului: săpăturile rămase după exploatarea sării s-au umplut cu apă de ploaie care le-a dizvolat, lărgindu-le. Acestea s-au transformat în adevărate lanţuri de lacuri. În valea dintre lacuri s-a format canionul sării, adâncit apoi de pârâul Corund. Aici s-au organizat clăci pentru reabilitarea băilor cu nămol. Printre superbele formaţiuni create în sare cresc plante halofile, cum ar fi Salicornia herbacea (brânca).
Putem admira acest traseu spectaculos în lungime de cca. 1 km începând de luna aprilie până octombrie.
 
Informații utile:
Program de lucru: 10:00–18:00 (aprilie–noiembrie)
Preț de intrare: 15/8 lei
Cum ajungi: cu mașina proprie sau cu autobuzul
Parcare: gratis
Ce trebuie adus: apa potabilă, aparat de fotografiat, în caz de vreme rea: încalțăminte corespunzătoare, pelerină de ploaie.
În timpul verii, este recomandat ca turiștii să aducă și costumele de baie, deoarece au posibilitatea să încerce şi baia de sare, precum și oportunitățile oferite de ștrandul cu apă sărată deschis recent la Praid.

Locul programului: Județul Harghita, com. Praid
Destinație: Ținutul Sării
Prețul programului: 
  • Pentru un grup de 20 de persoane 160+150=310 RON/grup
  • Pentru un grup de 30 de personae 240+150=390 RON/grup
  • Pentru un grup de 40 de persoane 320+150=470 RON/grup
Prețurile include biletele de intrare, și tariful de ghidaj: 150 RON/grup.
Pentru vizite individuale, fără ghid de turism, prețurile sunt: 15 RON/persoană, pentru copii până la 14 ani și pentru pensionari 8 RON/persoană, bilet de intrare grup (peste 20 de persoane): 8 RON/persoană.

Caracteristicile programului

Natură Drumeție Plimbare

Limbă

Maghiară Română

Durata programului

2-3 hours/ore/óra

Ghid de turism

Miklós László

Regiune

Odorheiu Secuiesc și împrejurimi

Photo Gallery

Alte sugestii

Program turistic Sporturi extreme
Slack line (mersul în echilibru pe o chingă legată între două puncte de ancorare) a devenit un sport din ce în ce mai popular în rândul tinerilor, iar atunci când toată acțiunea se petrece la  înălțime, distracția este garantată și o relaxare în hamac devine de nerefuzat. Locul programului: Județul Harghita, Borsec Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 30 RON//persoană
Cățărare / Escaladă Program turistic
O locație vizitată de sute de turiști poate fi explorată acum într-un mod inedit, fiind vorba de un circuit de tip via ferrata, prevăzut cu poduri și scări suspendate, o tiroliană și culoare subterane de stâncă oferind  vizitatorilor o perspectivă cu totul nouă despre mediul natural al Grotei Urșilor. Tot aici turiștii vor putea să învețe tehnica coborârii în rapel sau pot experimenta escalada sportivă. Locul programului: Județul Harghita, Borsec Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 50 RON/2 ore/persoană, include echipament de via ferrata   Echipa MORE THAN EXPLORE vă invită să cunoașteți și să experimentați frumusețea montană a zonei de nord a județului Harghita, iar activitățile outdoor propuse  au scopul de a vă oferi o experiență autentică și totodată de a pune în valoare patrimoniul natural deosebit al zonei. De la începători până la persoane cu o anumită experiență montană veți putea găsi programe adaptate nevoilor proprii de turism activ. 
Drumeții Program turistic
Munții Bistriței, Giurgeului, Hășmașului și Călimanii oferă o mulțime de trasee turistice de lungimi diferite pentru toți iubitorii naturii. Organizăm drumeții de o zi la Piatra Șoimilor din comuna Corbu, zona Comarnic aflată pe raza aceleiași comune, pe Vit-havas (1609 m) și Higheș (1502 m) din Tulgheș, sau ture mai scurte în zona pasului Creanga, ocazii cu care turiștii vor putea cunoaște o zonă montană deosebit de pitorească, puțin cunoscută și care încă poartă semnele celor două războaie mondiale. Turele au lungimi care variază între 6-12 km, cu popasuri de odihnă, programul fiind adaptabil nevoilor individuale.   Locul programului: Județul Harghita Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 50 RON/persoană Echipa MORE THAN EXPLORE vă invită să cunoașteți și să experimentați frumusețea montană a zonei de nord a județului Harghita, iar activitățile outdoor propuse  au scopul de a vă oferi o experiență autentică și totodată de a pune în valoare patrimoniul natural deosebit al zonei. De la începători până la persoane cu o anumită experiență montană veți putea găsi programe adaptate nevoilor proprii de turism activ. 
Cățărare / Escaladă Program turistic
Denumirea de Via Ferrata provine din Italia, din Dolomiți și inițial era echipat ca infrastructură pentru soldați în războaiele mondiale. Pe aceste trasee soldații înaintau relativ ușor și rapid.  În Destinația Turistică Gheorgheni - Lacu Roșu există un singur traseu de via ferrata, cu denumirea Wild Ferenc și este echipat pe peretele sud- vestic al muntelui Suhardul Mic. Acest traseu are o lungime de 200 metri și o diferență de nivel de 170 metri. Mai este un alt traseu de via ferrata în Cheile Șugăului pe peretele Muntelui Munticelu, denumit Astragalus, acesta se găsește în Rezervația Naturală Cheile Șugăului - Munticelu și are o lungime totală de 700 metri, 5 trasee cu o denivelare de 285 metri a traseului principal. Condiții de participare: înălțime minimă 1,60 metri și greutatea corporală minimă de 40kg(absorbitorul de șoc nu se activează sub 40kg.). Echipament necesar: cască de protecție, ham, absorbitor de șocuri, mănuși, încălțăminte cu talpă rigidă(de preferat bocancii). Asigurăm echipamentele tehnice: cască, ham, absorbitor de șoc, ghidare turistică(acest ghid este speolog salvator). Acest program este disponibil în perioada cuprinsă între aprilie și noiembrie dar depinde mult de condițiile meteorologice.   Fiecare participant completează o Declarație pe propria răspundere și vă sugerăm încheierea unor polițe de asigurări de accidente. Locul programului: Județul Harghita Destinație: Parcul Național Cheile-Bicazului Hășmaș Prețul programului:  • Wild Ferenc – 70 RON/pers. min.5 pers. • Astragalus – 90 RON/pers. min. 5 pers.
Program turistic
La Piatra Niergeș, trecătoarea de aproape 900 de metri prin Pasul Cașin traversând creasta sudică a Munților Ciucului, se poate ajunge pe un drum forestier șerpuit printre brazi, conectând așezările Cozmeni și Cașin. Locația uneia din ultimele bătălii ale revoluției și războiului de independență din 1848-1849 a devenit un simbol proeminent al luptei de autoapărare a localnicilor. La începutul lunii august a anului 1849, sub comanda maiorului honved János Tuzson, care a luptat sub comanda generalului Sándor Gál, câteva sute de honvezi maghiari au dus aici o bătălie pe viață și pe moarte împotriva unui inamic în superioritate numerică, încercând să apere nu numai trecătoarea, ci și onoarea țării. Un număr tot mai mare de persoane din patria mamă vin în pelerinaje, ceea ce se datorează și faptului că în 2015 pe lista atracțiilor de la Piatra Niergeș a fost adăugată și Cafeneaua Istorică Nyergestető. Pentru cei interesați, traseul informativ creat în grădină evocă cele mai importante evenimente ale războiului de independență, iar pereții cafenelei sunt decorați cu relicvele adunate de József Szanka, un colecționar privat din Szeged. Există, de asemenea, o bibliotecă mai mică deschisă celor care doresc să își aprofundeze cunoștințele despre această secțiune a istoriei Ungariei. Exemplul dat de eroii care au căzut aici ne învață cum să ne impunem ca unguri în această lume confuză. Cursuri de istorie neobișnuite și prezentări cu privire la interpretarea evenimentelor istorice importante pentru noi și locul memorial “Nyerges-tető”, precum și o prezentare asupra relicvelor expuse în cafeneaua noastră.  După prezentarea locului de veci, vom întrerupe programul pentru un prânz tipic local, adică specialitatea casei: tocăniță cu ciolan afumat, iar după aceasta veți fi ghidați către prezentarea relicvelor. Prânzul este bogat, cu consum nelimitat. Conține: tocăniță, garnitură (cartofi natur de pătrunjel), murături (castraveți murați), pâine de casă proaspătă, apă minerală.  Pentru oaspeții noștri vegetarieni sau cu probleme de altă natură, putem găsi o soluție prin înțelegere în prealabil sau găsim o soluție pe loc.  Există posibilitatea de a cumpăra cafea și băuturi alcoolice, precum și băuturi răcoritoare de la bar. Locul programului: Județul Harghita Destinație: Pasul Cașin Prețul programului: 55 RON/persoană
Program turistic
La Piatra Niergeș, trecătoarea de aproape 900 de metri prin pasul traversând creasta sudică a Munților Ciucului, se poate ajunge pe un drum forestier șerpuit printre brazi, conectând așezările Cozmeni și Cașin. Locația uneia din ultimele bătălii ale revoluției și războiului de independență din 1848-1849 a devenit un simbol proeminent al luptei de autoapărare al localnicilor. La începutul lunii august a anului 1849, sub comanda maiorului honved János Tuzson, care a luptat sub comanda generalului Sándor Gál, câteva sute de honvezi maghiari au dus aici o bătălie pe viață și pe moarte împotriva unui inamic în superioritate numerică, încercând să apere nu numai trecătoarea, ci și onoarea țării. Un număr tot mai mare de persoane din patria mamă vin în pelerinaje, ceea ce se datorează și faptului că în 2015, pe lista atracțiilor de la Piatra Niergeș, a fost adăugată și Cafeneaua Istorică Nyergestető. Pentru cei interesați, traseul informativ creat în grădină evocă cele mai importante evenimente ale războiului de independență, iar pereții cafenelei sunt decorați cu relicvele adunate de József Szanka, un colecționar privat din Szeged. Există, de asemenea, o bibliotecă mai mică deschisă celor care doresc să își aprofundeze cunoștințele despre această secțiune a istoriei Ungariei. Exemplul dat de eroii care au căzut aici ne învață cum să ne impunem ca unguri în această lume confuză. Cursuri de istorie neobișnuite și prezentări cu privire la interpretarea evenimentelor istorice importante pentru noi și locul memorial “Nyerges-tető”, precum și o prezentare asupra relicvelor expuse în cafeneaua noastră. Locul programului: Județul Harghita Destinație: Pasul Cașin Prețul programului:  • pentru grupuri sub 10 pers. 60 ron/grup. • pentru grupuri peste 10 pers. 5 ron/pers.
Activitate Family-friendly Plimbare cu căruța Program turistic
Locul programului: Județul Harghita, Corund Destinație: Ținutul Sării Prețul programului:  • 2250 RON/căruță/sanie. 6 - 12 persoane/căruță.  • în cazul <=5 persoane, tariful este 1875 RON Totul inclus, excepție fiind transportul la fața locului.    Descriere:  Incursiune în viața tradițională a fermelor de familie de subzistență de la 1000 m altitudine cu căruța trasă de cai sau mașină. Se vizitează lumea misterioasă a Tinovului de la Fântâna Brazilor cu copaci de 1000 de ani, cu plante carnivore și otrăvitoare. Se vizitează și se gustă produsele finite, gemuri și siropuri Tofigem. Manufactura Tofigem produce cca. 100 de sortimente de produse, majoritatea culese din flora spontană de munte. Apoi se vizitează una din gospodării, unde se servește un prânz cu bunătățile casei: pâine de casă, brânzeturi, slănină, cârnați, ouă fierte, urdă, unt de casă, gemuri, tării și ceai. Fiecare program necesită rezervare la: • +40770508580 • email: office@magenta7.travel • rezervare și plata cu cardul aici   Oferim ghid în 3 limbi în ariile protejate: RO, ENG, HU • Ghidaj profesionist la Rezervația Dealul Melcului:  250 RON /grup. • Ghidaj profesionist în Tinovul de la Fântâna Brazilor: 300 RON/grup. • Ghidaj în Canionul de Sare din Praid: 300 RON/grup. • Ghidaj în Salina din Praid: 300 RON/grup. [Ritmul vieții e dat de bovine. Hai cu noi înapoi în timp. Magenta 7][Mozaicul de fânațe, pășuni și pădure: rezultatul conviețuirii sustenabile a omului cu natura. Hai cu noi. Magenta 7][Căruțașii locali au un venit în plus datorită tururilor Magenta 7.][Suntem atenți la detalii. Mâncare locală în condiții decente. Magenta 7][Ritmul cailor pe căruță e o adevărată terapie pentru orășenii stresați. Hai cu noi. Magenta 7][Iarna, vara, caii lucrează și pentru turism. Magenta 7][Hai cu noi înapoi în timpul bunicilor. Magenta 7.]
Fenyőkút 537063, Románia
Activitate Family-friendly Plimbare cu căruța Program turistic
Locul programului: Județul Harghita, Corund Destinație: Ținutul Sării Prețul programului: Tarif fix pt un grup între 2-6 persoane: 350 EUR. Tarif pt un grup între 7-12 persoane: 50 EUR/pers. Peste 13 persoane tariful este de 39 EUR/persoană. Descriere: Turul atelierelor meșteșugărești cu căruța trasă de cai. Vizităm 4 ateliere, participăm la demonstrații cu prezentare (olărit, prelucrare de iască și țesătorie) și vizităm un apicultor, unde gustăm din toate produsele stupului.  Fiecare program necesită rezervare cu minim 1 zi în avans la: • +40770508580 • email: office@magenta7.travel • magenta7transylvania.com Oferim ghidaj profesionist în ariile protejate din zonă: RO, ENG, HU, D. • La Rezervația Geologică Dealul Melcului: 250 RON / grup. • la Tinovul de la Fântâna Brazilor: 300 RON / grup.
Ateliere meșteșugărești Experienţe Activitate Family-friendly
Locul programului: Județul Harghita, Corund Destinație: Ținutul Sării Prețul programului: • Activitățile experimentale se execută cu grupuri.  • Până în 7 persoane tariful este fix, de  350 RON/grup, indiferent de nr de participanți. • În cazul grupurilor de 8-45 persoane, tariful activităților este de 50 RON/pers.   Activitățile experimentale au scopul de a introduce în detalii meșteșugul respectiv prin implicarea personală a vizitatorului, a cunoaște prin a face. Experiența este de neuitat, deoarece asistați de un profesionist, deveniți ucenicul lor și prindeți din tainele meșteșugului. Capodopera executată cu mâinile proprii îl duceți acasă ca amintire.  • Activitate experimentală de olărit (produsul rezultat: ulcioare, căni, farfurii, boluri) • Activitate experimentală de prelucrare de iască (produsul rezultat: brățări, pendante, fețe de masă, magneți de frigider) • Activitate experimentală de a găti faimosul Kürtőskalács  • Activitate experimentală de șlefuire a bijuteriei proprii din Aragonitul de Corund (pendant, inel, cercel)  - aici, pe lângă tariful de participare se percepe un extra tarif de 30 RON/pers pt pregătirea pietrelor.    Fiecare program necesită rezervare la: • +40770508580 • email: office@magenta7.travel  • https://www.magenta7transylvania.com/ro/saltland-tours   Oferim ghid în 3 limbi în ariile protejate: RO, ENG, HU, DE • Ghidaj profesionist la Rezervația Dealul Melcului:  250 RON /grup. • Ghidaj profesionist în Tinovul de la Fântâna Brazilor: 300 RON/grup. • Ghidaj în Canionul de Sare din Praid: 300 RON/grup. • Ghidaj în Salina din Praid: 300 RON/grup. [Suntem singurii în țară care oferă posibilitatea, să-ți șlefui singur bijuteria proprie dintr-o piatră semiprețioasă. Magenta 7][Ai lucrat vre-o dată la roată asistat de cei mai buni olari? Hai cu noi. Magenta 7.][Ți-a vorbit vre-o dată cineva despre istoria Kurtos-ului si rudele lui din Europa? Dar rețeta ei o știi? Și care e cheia succesului la cărbune? Hai cu noi. Magenta 7.]