Castelul Ugron

Cel care doreşte o plimbare spirituală poate să urmeze Calea Crucii, numită Calvarul Secuiesc şi să treacă prin cele 14 staţii, sculptate în stânci de câte doi metri, care, pe lângă patimile lui Isus, înfăţişează şi momentele cruciale din istoria secuilor. Staţiile au fost aşezate de-a lungul drumului care duce prin pădure la capela Ugron. Capela, care se zăreşte printre copacii de pe creasta Nagymál, este cavoul familiei Ugron, o veche familie de secui de importanţă istorică.

Orbán Balázs s-a născut în satul Poloniţa din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc, într-o familie secuiască cu tradiţie veche pe aceste meleaguri. A studiat la Odorheiu Secuiesc, însă în primăvara anului 1846 a părăsit meleagurile natale, pentru ca să revină abia în 1859. În anii absolutismului şi în perioada de relativă relaxare imediat următoare, el a cutreierat Ţinutul Secuiesc. A ajuns în fiecare localitate, a vizitat toate ruinele şi atracţiile naturale, luând notiţe şi imortalizând cele văzute cu aparatul de fotografiat. Între 1868 şi 1873, Orbán Balázs a publicat cele şase volume ale operei sale de marcă “Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc”. A murit fără urmaşi, lăsând totul moştenire neamului secuiesc din care s-a tras. Respectându-i-se ultima dorinţă, Orbán Balázs a fost înmormântat la Seiche. În faţa mormântului său a fost aşezat un şir de porţi secuieşti, dintre care prima fusese chiar poarta casei sale.

Parcul Memorial a fost realizat de Fundația Pro Odorhei. Statuile reprezintă 12 personalități istorice și culturale renumite: Kós Károly, Bethlen István, Wesselényi Miklós, Bethlen Gábor, Fráter György, regele Szent László, prințul Csaba, Hunyadi János, Báthori István, II. Rákóczi Ferenc, generalul Bem, Nyírő József, iar cea de a treisprezecea îl reprezintă pe anonimul Secuiul Pribeag. Realizatorii operelor de artă sunt sculptorii Blaskó János, Hell Tibor, Krisztiáni Sándor, Lessenyei Márta și Tóth Emőke. Sursă text și foto: https://tourinfo.ro/

ÎNCHIS PÂNĂ LA DATA DE 31 MAI 2026 Folosindu-ne de experienţele casei de fluturi temporare din Odorheiu Secuiesc, în primăvara lui 2012 am deschis în Praid, judeţul Harghita, prima casă de fluturi permanentă din România. Clădirea compartimentată în două, construită special în acest scop, găzduieşte o zonă de recepţie care comunică cu un magazin de suveniruri, alături de un spaţiu denumit „spaţiu de zbor”, cu un microclimat tropical, ornat cu plante tropicale, având un lac mic şi o alee circulară.  Fluturii noştri ajung la noi din fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa sub formă de crisalide. După sosirea lor, crisalidele sunt puse într-o clocitoare construită special în acest scop, unde, în funcţie de specie, după câteva zile – și deja transformaţi din omizi – văd lumina zilei nişte fluturi minunaţi. În fiecare an, în lunile calde, casa de fluturi poate fi vizitată, unde, de obicei, se pot observa, în acelaşi timp, mai multe sute de exemplare reprezentând 8 - 9 specii de bază şi 6 - 7 specii schimbătoare, metamorfice. Fiindcă durata de viaţă a fluturilor este de numai câteva săptămâni, la înlocuire suntem atenţi ca în continuu să prezentăm specii noi, având grijă ca vizitarea acestor specii să servească drept pretext pentru revenire.  Dintre oaspeţii noştri permanenţi, dorim să vă prezentăm virtuozul casei de fluturi, fluturele de azur (Morpho peleides), graţioșii fluturi zebra (Heliconiinae), fluturii bufniţa uriaşă (Calligo memnon), care lenevesc încontinuu, precum şi fluturele zmeu de hârtie (Idea leuconoe), care zboară ca un cearceaf. Casa noastră de fluturi oferă, atât copiilor, cât şi adulţilor, momente de relaxare interesante şi pline de experienţe. Poate fi vizitată din mai până în septembrie. PREȚ BILETE • 10 RON - copii, elevi, studenți • 12 RON - adulți, pensionari • sub 3 ani acces gratuit

Piatra de temelie a fost pusă în septembrie 1895, iar clădirea cea mai impozantă a fostei Pieţe de Jos, actuala Primărie, a fost dată în funcţiune în1897. Fostul Sediu al Comitatului Odorhei a fost construit în stil eclectic, conform planurilor arhitectului Sztehló Ottó. Constructorul său a fost inginerul Ferenczi Endre, însă un rol important i-a revenit şi arhitectului principal al oraşului, Haberstumph Károly. În ceea ce priveşte construcţia interioarelor, o valoare deosebită o are sala de consfătuiri, situată în capătul curţii închise, bogat ornamentată cu picturi de perete şi de tavan şi care, din anul 2003, poartă numele de Szent István (Sfântului Ştefan). Este sala cea mai reprezentativă a oraşului, care găzduieşte şi simpozioane, conferinţe, concerte de înaltă calitate, festivaluri şi alte evenimente. Sursă text și foto: http://www.odorhei-turism.ro/

Trei străzi principale care se întâlnesc şi alte câteva străzi laterale împrejmuiesc miezul istoric al oraşului care constituie centrul localităţii. Biserica Reformată care se înalţă în mijlocul lui l-a împărţit cândva în Piaţa de Jos şi Piaţa de Sus (astăzi Piaţa Városháza şi Piaţa „Márton Áron”). În centrul istoric se regăsesc monumente şi clădiri cu caracter de monument istoric. Aspectul arhitectural al centrului oraşului este definit de baroc, clasicism şi de arhitectura secolului al XIX-lea. Clădirile publice, bisericile, magazinele, toate evocă o atmosferă istorică, în ciuda faptului că centrul şi-a câştigat aspectul de astăzi abia în secolul al XX-lea. Sursă text și foto: http://www.odorhei-turism.ro/

În anul 2011, pe dealul Gordon din Harghita, aflat între Odorheiu-Secuiesc și Praid, a fost ridicată cea mai mare statuie a Lui Iisus din Europa de Est. Denumită Inima Lui Iisus, statuia are o înălțime de aproximativ 22 de metri, e construită din fier și oțel inoxidabil, iar prețul ei de 200.000 de euro a fost plătit din donații strânse de primăria din comuna Lupeni. În interiorul statuii se află scări metalice, în spirală, pe care puteți urca până în capul acesteia, priveliștea fiind minunată de sus. Foto: Mihálydeák Antal, Fülöp Attila

Sat laureat cu premiul Europa Nostra. În sud-vestul judeţului Harghita, la o distanţă de 25 kilometri de Odorheiu Secuiesc şi la 18 kilometri de Cristuru Secuiesc se află localitatea Inlăceni, un sătuc nealterat de sute de ani, frumos ca în poveştile copilăriei. Vârsta caselor din Inlăceni se măsoară în secole, majoritatea fiind monumente de arhitectură rurală ridicate pe vremea când scândurile se îmbinau între ele cu şipci din lemn. Toate seamănă izbitor între ele. Construite din piatră şi din lemn, sunt văruite numai în alb sau azuriu, acoperite cu ţigle mici, fabricate pe vremuri în sat, iar grădina de flori din faţa casei este nelipsită. În nicio casă nu se intră direct din curte, ci pe la mezanin, urcând pe o scară din lemn sau pe câteva trepte din piatră, parterul scund şi subsolul fiind destinate bucătăriei, încăperilor pentru păstrarea alimentelor şi pivniţei.  Însă particularitatea ce asigură Inlăceniului statutul de unicat în România este mulţimea străzilor şi uliţelor care împânzesc satul şi al căror număr îl depăşeşte pe cel al caselor. Dispuse oarecum concentric, se răsfiră către cele patru intrări în sat, traversând proprietăţile oamenilor. Sunt întortocheate precum edificiul mitic construit de către Dedal, de aici şi numele de "satul labirint”, care i-a fost atribuit localităţii. Cover foto: Mihálydeák Antal  Surse text și video: https://www.descopera.ro; https://www.youtube.com/  Magyar Művészeti Akadémia MMA

Este închis pentru restaurare. Castelul Urmánczy din Toplița a fost construit între anii 1903-1906, pe malul râului Mureș. Proprietarul de la acea dată a fost Urmánczy Jeromos, de origine armeană, iar arhitectul clădrii a fost Giacomuzzi Virgilio (Vigilio), de origine tiroleză.  Castelul este realizat în stil Art Nouveau, combinat cu caracteristicile populare legate de numele lui Kós Károly, un stil special în contextul arhitecturii castelelor din Transilvania.  Elementul dominant al castelului este turnul de apă din partea dreaptă a fațadei principale, cu intrarea principală de la parter. În interiorul castelului, salonul principal cu o înălțime de două etaje oferă accesul spre restul camerelor, spre camerele bărbătești cu vedere spre grădină, accesul în sala de mese și apoi apartamentul proprietarilor. La etaj se aflau camerele de copii și camerele de oaspeți, în subsol erau camerele servitorilor, bucătăria, depozitele și pivnița. De-a lungul timpului, clădirea castelului a servit drept sediu al spitalului local, apoi al unui muzeu etnografic, fiind ulterior locul unde își desfășura activitatea ansamblul de dansuri din localitate. După 2009, clădirea a fost retrocedată moștenitorilor legali, în prezent neavând nicio funcție, dar putând fi vizitată în fiecare sâmbătă și duminică între orele 11:00 și 18:00. Opțiune de program: Escape from the Urmánczy Castle