Centrul Memorial al Grănicerilor Secui

Expoziția etnografică vă prezintă traiul țărănesc − alocuri prezent şi astăzi − de la cumpăna secolelor 19 şi 20. Puteţi cutreiera spațiile rurale din viața de zi cu zi specifice Ciucului cu ajutorul exponatelor caracteristice acestei regiuni. Drumul începe cu lumea îndepărtată a plaiurilor şi a stânei, urmat de atelierele meşteşugurilor de prelucrare a lemnului precum cel al dulgherului, al tâmplarului şi al rotarului. Vizita continuă apoi printr-o şură unde pot fi identificate uneltele agricole ale gospodăriei țărăneşti. Ultima stație a expoziției va fi interiorul familiar al unei case. Aici puteţi cunoaşte spațiile şi obiectele specifice industriei casnice populare prin prezentarea activităților legate de trei generații de femei.

Inaugurarea expoziţiei a avut loc în 2001, cu ocazia aniversării a 325 de ani de la înfiinţarea tipografiei de la Şumuleu Ciuc. Tipografia a fost înfiinţată sub principatul lui Mihály Apafi (1661-1690). În perioada acea au funcţionat opt tipografii protestante (în Sárospatak, Cluj, Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Keresd, Debrecen), iar cel de la Şumuleu era prima tipografie catolică pe teritoriul principatului. Cea mai mare tipografie catolică a vremii era în proprietatea Universităţii iezuite din Trnava, care s-a remarcat prin numărul mare al publicaţiilor şi tipăriturilor sale. Până 1726 tipografia de la Şumuleu a fost singurul atelier catolic în Transilvania. Înfiinţarea şi funcţionarea sa erau în relaţie strânsă cu consolidarea religiei catolice şi răspândirea. Înfiinţarea tipografiei se leagă de numele franciscanului János Kájoni, care a obţinut aprobarea necesară de la Roma pentru înfiinţarea atelierului. Conform deciziei Congregaţiei Sfinte din 22 iunie 1676, franciscanii de la Şumuleu aveau dreptul la tipărirea gramaticii limbii latine a lui Aelius Donatus şi Emmanuel Alvarus, a scrisoriilor de familie ale lui Cicero, precum şi a abacului. Prima publicaţie cunoscută, semnificativ şi din punctul de vedere al istoriei literaturii, este Cantionale Catholicum, culegerea de psalmi întocmită de János Kájoni în 1676, care a fost folosită şi peste tot în Transilvania şi Moldova. În timpul revoluţiei din 1848-1849 tipografia a fost ocupată de revoluţionari, care au tipărit aici mai multe proclamaţii şi un ziar (Hadi Lap) al Războiului de Independenţă Maghiară. Scopul ziarului a fost să furnizeze informaţii despre situaţia internaţională şi despre cea de pe câmpul de luptă. După înfrângerea revoluţiei, călugării franciscani au fost pedepsiţi pentru tipărirea ziarului şi a proclamaţiilor: tipografia a fost confiscată, iar mănăstirea a fot obligată la o răscumpărare de 5000 de forinţi. Atelierul de legătorie a început să funcţioneze la începutul secolului al 17-lea. Coperta cea mai veche, făcută pentru Marcus Bandinus, este cunoscută din anii 1644-1650. Atelierul a funcţionat împreună cu tipografia, de la 1676 până la sfârşitul secolului al 19-lea. Cărţile tipărite în tipografia franciscană au fost legate în atelierul de legătorie, dar la cerinţă au executat şi comenzi externe. Coperţile făcute la Şumuleu au fost decorate cu tehnica auririi. În secolul al 17-lea copertele erau decorate în stil renascentist. La începutul secolului al 18-lea au folosit încă tehnica veche de decorare, însă spre sfârşitul secolului au recurs la stilul rococo. Perioada între secolele 17-18 reprezintă epoca de aur a atelierului de legătorie, care era urmat de un declin în stil şi calitate: copertele erau făcute din piele şagrinată sau hârtie. Atelierul a funcţionat cel mai probabil până la începutul secolului al 20-lea. Cunoaştem cincisprezece tipărituri din secolul al 17-lea şi optzeci din secolul al 18-lea. În primele o sută de ani atelierul a funcţionat într-o chilie a mănăstirii, iar în 1760 s-a mutat într-o clădire nouă. În 1778 au construit o clădire separată pentru tipografie, care a fost anexată la aripa vestică a mănăstirii. La începutul secolului al 20-lea funcţionarea tipografiei s-a oprit, iar în 1924 clădirea a fost demolată. În 1910 tipografia şi toată instalaţia a fost mutată în mănăstirea franciscană de la Cluj. În 1926 în clădirea mănăstirii de la Cluj a luat loc o expoziţie, în cadrul căreia a fost expusă instalaţia tipografiei de la Şumuleu. Expoziţia noastră prezintă nu numai cele 125 de tipărituri şi legări aflate în colecţia noastră (tipărituri din 1676-1700, manuale din secolele 18-19, opere a unor autori franciscani, cărţi de rugăciuni, cărţi de psalmi, publicaţiile diferitelor societăţi religioase, etc.), ci şi unele piese din instalaţia tipografiei de odinioară: unele scule ale atelierului, gravuri pe aramă ale icoanelor şi ilustraţiilor.

Castelul renascentist construit de Hídvégi Mikó Ferenc, prădată de hoardele turco-tătare în 1661 este reconstruit din ruine până în 1716 de către armata austriacă cu scop de cazarmă fortificată. Înainte de 1970 este folosită în scopuri militare, după care devine sediul Muzeului. O poveste de patru sute de ani se află aici, evenimentele petrecute şi-au lăsat amprenta, suprapunându-se în straturi. Cu ocazia cercetărilor ştiinţifice trecutul se dezvăluie treptat: arheologii cercetează straturile din pământ, analizând obiectele găsite. Cu ocazia cercetărilor de parament istoricii de artă fac o muncă asemănătoare pe ziduri, stratigrafic (tencuieli, vopsiri, goluri înzidite, uşi, ferestre, guri de tragere, scări). Expoziţia ne prezintă istoria primelor două secole a clădirii, prin obiectele găsite, elementele arhitectonice păstrate la locul original (in situ), într-un mod uşor de înţeles pentru toată lumea, cu ajutorul unor scurt metraje de epocă. Prima sală Majoritatea zidurilor sunt originale, cu o boltire ulterioară, în nişa ferestrei dinspre curte s-au păstrat mai multe straturi de tencuială şi văriure de secol 17, pe primul dintre ele se văd fragmenele unei inscripţii. Vitrina de stratigrafi e prezintă într-un mod jucăuş întâlnirea săpătorului cu diferitele obiecte de sub pământ. Sala fântânii Odinioară această sală era împărţită în mai multe încăperi, mărturii fi ind urmele zidurilor şi boltirilor demolate, uşile transformate în ferestre. Latrina de secol 17, scara spre etaj, fântâna interioară cu modifi cările de secol 18 (canalul lateral) sunt elementele principale, iar obiectele găsite conturează viaţa de zi cu ci a fortifi caţiei de secol 17-18. Scurt metrajul de epocă ne prezintă o posibilă poveste a obiectelor găsite în puţul fântânii. Sala bucătăriei Bucătăria mare de secol 18 era probabil pentru a găti ofiţerilor. În urma săpăturilor s-a găsit amprenta sobei şi a cuptorului, respectiv baza pilaştrilor hornului deschis. Cu aceste elemente s-a făcut reconstrucţia, care, împreună cu cămara învecinată ne cheamă la un tur gastronomic în timp. Scurt metrajul turnat la faţa locului ne prezintă viaţa aglomerată de odinioară. Bastionul Ultima sală vă prezintă o istorie militară mai amplă. Prin armele de secol 15-19 vă prezentăm evoluţia armamentelor, iar replicile fidele sunt palpabile. Evoluţia, transformarea clădirii este prezentată cu ajutorul unei machete, a releveelor de epocă şi a animaţiei 3D.

Biserica Ciuntită (Csonkatorony) este un interesant vestigiu arhitectonic al Ciucului de Sus. Se afla la 1 km nord-vest de la Tomești, pe o creasta de 767 m. Ruina de 11 m înaltime este de fapt fostul turn al bisericii medievale al localitatii. Biserica a fost construita în stil gotic, aparata de un zid fortificat. Interesant este, ca spatiul aparat de aceste ziduri a servit ca cimitir mult timp dupa ce biserica a fost demolata. Foto: Munzlinger Attila

Să se accentueze faptul că execuția acestei tip de brodare o facem cu un devotament maxim, fiind cea mai complexă formă de broderie, considerată și Hungarikum. Lucrările brodate sunt fidele privind mărimea, compoziția și armonia modelelor, alegerea culorilor a firelor de brodat precum și finețea lor. Noi nu brodăm modele inventate de noi ci numai acele care s-a realizat în era renascentistă sau barocă.  Expoziția cu patul cu baldachin renascentist a fost vizitat de circa 300-350 excursioniști ardeleni, vreo 500-550 turiști din Depresiunea Carpatică și peste 1000 de elevi din Depresiunea Giurgeului.

Poiana Zânelor este un ansamblu de izvoare minerale amenajate sub formă de bazine în aer liber, cu garderobă şi puncte de repaos, folosite în principal în cură externă. În anul 2009, fundaţia Ars Topia a hotărât să organizeze claca de amenajări băi tradiţionale din acel an la Borsec. Timp de zece zile, tineri din Ungaria şi Transilvania au lucrat împreună cu localnicii la amenajarea acestor băi, care de atunci se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor. În cadrul acestui proiect au fost realizate mai multe obiective, cum ar fi: piscină cu apă minerală, băi de picioare, vestiare, filigorie, şezlonguri. Se găsesc indicaţii în limbi de largă circulaţie pictate manual pe suport din lemn şi decorate cu motive florale specifice zonei. Din an în an, numărul turiştilor care vizitează aceste băi este în creştere, dar şi localnicii folosesc aceste ape minerale pentru diferite tratamente.  Tot în poiana Zânelor sunt puncte de belvedere şi locaţii de picnic sau plajă.  Nu există program de vizitare şi nici taxă de intrare. 📷 Rédai Botond

Viaductul Caracău este un viaduct de cale ferată pe tronsonul Miercurea Ciuc – Ghimeș, care a fost dat în folosință la 18 octombrie 1897. Viaductul a fost distrus complet în 1944, ca urmare a luptelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Din decembrie 1944 și până în 12 februarie 1945 inginerii constructori români au realizat un viaduct provizoriu, complet din lemn (3.600 mc). Aceasta a fost o performanță unică în istoria construcțiilor feroviare. În paralel s-a început construcția unui nou viaduct, acesta fiind pus în funcțiune la 14 septembrie 1946. Noua construcție a viaductului a fost cel mai mare pod de cale ferată executat din beton armat din România. Lungimea totală a viaductului este de 264 m, bolta are deschiderea de 100 m, iar săgeata este de 37 m. Lățimea bolții este de 6.50 m la cheie și de 10 m la naștere. Secțiunea bolții este casetată, având înălțimea de 2.5 m la cheie și de 4.8 m la naștere. Foto: Bartalis Zsombor

În 1883, mulţumită contelui Apor Károly a fost construit în partea de jos a vârfului Surduc, Bastionul Apor (761 m), acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă, care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic. Din bastion există a priveliște excelentă asupra orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, asupra râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor. Bastionul Apor a suferit mai multe renovări de-a lungul anilor, dar în fiecare caz s-a conservat clădirea conform stilului și scopului acestuia. Chiar mai mult, acum poate fi vizualizat din oraș chiar dacă este întuneric. Pe parcursul renovării din 2017 s-a amenajat un spațiu de expoziție în incinta basionului prin amplasarea unor panouri cu imagini de arhivă și cu o scurtă prezentare a trecutului acestuia. Foto: Băile Tușnad și împrejurimile - destinație ecoturistică

Baile Chirui se afla pe soseaua Odorhei-Miercurea Ciuc, in apropiere de Vlahita, intrarea pe valea Chiruiului se face aproape vis-a-vis de panoul indicator "Spre Baile Harghita" unde apare o sosea ce care urca spre stanga, pancarta cu "Baile Chirui-5 km" este bine semnalizata chiar din sosea, dar trebuie s-o iei spre dreapta. Imediat ce-ai facut "dreapta", intri intr-o padure inalta si deasa, incat de-abia mai vezi soarele, care n-a disparut, e tot acolo sus deasupra ta tot timpul dar razele lui nu mai pot sa se strecoare prin cetina brazilor, caci lumina se propaga, cum bine ne-a invatat profu' de fizica din liceu doar in linie dreapta... Un alt panou, ce te impresioneaza de data aceasta, apare dupa primii 2 km de mers: "Doar atunci cand ultimul copac va fi doborat, cand ultimul râu va fi otravit, cand ultimul peste va fi prins, iti vei da seama ca banii nu pot fii mancati!".