Festivalul Siculus
Festivalul Siculus

Festivalul Siculus

Despre

Evenimentul de trei zile legat de Odorheiu Secuiesc are rădăcini istorice importante: cele patru ediții organizate între anii 1970–1973 pot fi considerate pe bună dreptate leagănul muzicii ușoare maghiare din România. Anul trecut, concursul de talente a fost reluat, iar anul acesta revine cu un program extins, adresat tinerilor muzicieni. Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita și Consiliul de Coordonare a Tinerilor din Zona Odorhei își propun să creeze o platformă de afirmare pentru tinerii muzicieni și să sprijine interpretarea cântecelor maghiare prin organizarea acestui festival de muzică ușoară maghiară din Transilvania.

Festivalul are loc în fiecare an în luna august.

Localitate

Odorheiu Secuiesc

Evenimente ce urmează

Alte sugestii

În 2001 când acest eveniment a fost organizat pentru prima dată, părea un simplu concurs gastronomic în care, în cele mai multe ceaune ale echipelor concurente, clocotea doar tocană de cartofi. Pe parcursul anilor însă acest eveniment s-a dezvoltat devenind o adevărată scenă pentru tot felul de delicatese din cartof, dar și o ocazie de interacțiune a comunității. Participanții își iau rolul foarte în serios transformând în fiecare an o mâncare banală de cartofi într-un meniu sofisticat și variat cu arome diferite punând la treabă juriul și publicul degustător.  Festivalul este organizat anual în Parcul Central din Miercurea Ciuc și adună iubitori de cartofi din toată țara și de peste hotare. Pe lângă delicii din cartof, festivalul are program dedicat pentru cei mici, ateliere de creație și meșteșugărit, spectacole de dansuri populare și alte activități îndrăgite de comunitate.  Evenimentul are loc în fiecare an în luna august. 
Miercurea Ciuc, Romania
Festivalul Internațional al Sarmalelor din Praid este primul festival gastronomic al Ținutului Secuiesc și al României. În cel de al treilea sfârșit de săptămână din luna septembrie a fiecărui an se adună echipe din țară și din străinătate, dornici să-și prezinte măestria gastronomică pentru toată lumea. Se găsesc aici sarmale mici, mari și chiar uriașe, cu rețete secrete sau tradiționale. Programul include spectacole ale ansamblurilor de dansuri populare, spectacole de costume tradiționale și concerte. Evenimentul are loc în fiecare an în luna septembrie. 
Parajd, Romania, 537240
1 eveniment