Nurture in Nature

Despre

Scopul nostru este de a oferi o gamă largă de servicii și activități outdoor și servicii și echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilități (ture de eBike, Cymgo bike, ture montane, cățărat și Via Ferrata, alergare montană vara; ture de schi de tură, ture montane, cursuri de schi cu monitor/snowboard, activități de sitski iarna).
Echipa noastră de bază este alcătuită din monitori de schi, salvatori montani și persoane cu dizabilități, care deja au experiență în viață activă. Între timp însă din ce în ce mai mulți oameni se alătură cauzei, susținând proiectul nostru.

Localitate

Harghita Mădăraș

Photo Gallery

Alte sugestii

Iubitorii de natură vor fi deosebit de încântaţi de acest traseu care se detaşează puţin de istoria staţiunii şi pune accent pe legendele care conferă locului o atmosferă aparte. Poiana Zânelor şi rezervaţia Scaunul Rotund sunt primele locaţii atinse, după care se vor vizita formaţiunile carstice precum Grota Urşilor sau Peştera de Gheaţa. În drumul nostru vom ajunge la Mofetă unde se practică proceduri medicale deosebit de benefice şi într-un final drumul nostru ne duce până la Cetatea Bufniţelor unde ne vom aminti de evenimente legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Locul programului: Județul Harghita, Borsec Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 100 RON/grup
Parcurgerea traseelor de via ferrata este o activitate din ce în ce mai populară în rândul turiștilor dornici de aventură. Cu o bună condiție fizică, echipament specific, și în lipsa experienței asistența unui ghid, culmile stâncoase se lasă cunoscute și admirate. Locul programului: Județul Harghita, Borsec, Toplița Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 50 RON/oră, include echipament de escaladă complet. Curs de inițiere în escaladă cu ghid: 50 RON/2 ore.
Parcurgerea traseelor de via ferrata este o activitate din ce în ce mai populară în rândul turiștilor dornici de aventură. Cu o bună condiție fizică, echipament specific, și în lipsa experienței asistența unui ghid, culmile stâncoase se lasă cunoscute și admirate. Locul programului: Județul Harghita Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Locurile unde se desfășoare programele: Wild Ferenc, Astragalus, Pietrele Șoimilor Prețul programului: 150 RON/persoană, include echipament complet via ferrata și ghid
O locație vizitată de sute de turiști poate fi explorată acum într-un mod inedit, fiind vorba de un circuit de tip via ferrata, prevăzut cu poduri și scări suspendate, o tiroliană și culoare subterane de stâncă oferind  vizitatorilor o perspectivă cu totul nouă despre mediul natural al Grotei Urșilor. Tot aici turiștii vor putea să învețe tehnica coborârii în rapel sau pot experimenta escalada sportivă. Locul programului: Județul Harghita, Borsec Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 50 RON/2 ore/persoană, include echipament de via ferrata   Echipa MORE THAN EXPLORE vă invită să cunoașteți și să experimentați frumusețea montană a zonei de nord a județului Harghita, iar activitățile outdoor propuse  au scopul de a vă oferi o experiență autentică și totodată de a pune în valoare patrimoniul natural deosebit al zonei. De la începători până la persoane cu o anumită experiență montană veți putea găsi programe adaptate nevoilor proprii de turism activ. 
Munții Bistriței, Giurgeului, Hășmașului și Călimanii oferă o mulțime de trasee turistice de lungimi diferite pentru toți iubitorii naturii. Organizăm drumeții de o zi la Piatra Șoimilor din comuna Corbu, zona Comarnic aflată pe raza aceleiași comune, pe Vit-havas (1609 m) și Higheș (1502 m) din Tulgheș, sau ture mai scurte în zona pasului Creanga, ocazii cu care turiștii vor putea cunoaște o zonă montană deosebit de pitorească, puțin cunoscută și care încă poartă semnele celor două războaie mondiale. Turele au lungimi care variază între 6-12 km, cu popasuri de odihnă, programul fiind adaptabil nevoilor individuale.   Locul programului: Județul Harghita Microregiune: Depresiunea Gheorgheniului Prețul programului: 50 RON/persoană Echipa MORE THAN EXPLORE vă invită să cunoașteți și să experimentați frumusețea montană a zonei de nord a județului Harghita, iar activitățile outdoor propuse  au scopul de a vă oferi o experiență autentică și totodată de a pune în valoare patrimoniul natural deosebit al zonei. De la începători până la persoane cu o anumită experiență montană veți putea găsi programe adaptate nevoilor proprii de turism activ. 
Denumirea de Via Ferrata provine din Italia, din Dolomiți și inițial era echipat ca infrastructură pentru soldați în războaiele mondiale. Pe aceste trasee soldații înaintau relativ ușor și rapid.  În Destinația Turistică Gheorgheni - Lacu Roșu există un singur traseu de via ferrata, cu denumirea Wild Ferenc și este echipat pe peretele sud- vestic al muntelui Suhardul Mic. Acest traseu are o lungime de 200 metri și o diferență de nivel de 170 metri. Mai este un alt traseu de via ferrata în Cheile Șugăului pe peretele Muntelui Munticelu, denumit Astragalus, acesta se găsește în Rezervația Naturală Cheile Șugăului - Munticelu și are o lungime totală de 700 metri, 5 trasee cu o denivelare de 285 metri a traseului principal. Condiții de participare: înălțime minimă 1,60 metri și greutatea corporală minimă de 40kg(absorbitorul de șoc nu se activează sub 40kg.). Echipament necesar: cască de protecție, ham, absorbitor de șocuri, mănuși, încălțăminte cu talpă rigidă(de preferat bocancii). Asigurăm echipamentele tehnice: cască, ham, absorbitor de șoc, ghidare turistică(acest ghid este speolog salvator). Acest program este disponibil în perioada cuprinsă între aprilie și noiembrie dar depinde mult de condițiile meteorologice.   Fiecare participant completează o Declarație pe propria răspundere și vă sugerăm încheierea unor polițe de asigurări de accidente. Locul programului: Județul Harghita Destinație: Parcul Național Cheile-Bicazului Hășmaș Prețul programului:  • Wild Ferenc – 70 RON/pers. min.5 pers. • Astragalus – 90 RON/pers. min. 5 pers.
Ruta programului: Pasul Ghimeș (Vârful Fügés) – Coșnea (BC)   Descrierea programului:  O drumeție de neuitat spre Coșnea într-un loc pitoresc. Drumul nostru începe de la Vârful Fuges și ajungem la Coșnea unde vom fi oaspeții lui Vaszi Levente. Aici vom putea vedea cum obiceiurile localnicii, tradițiile locale, dansul popular, iar la finalul zilei vom trece și printr-o experiență gastronomică. Acest program este recomandat pentru grupuri. Locul programului: Județele Harghita și Bacău Destinația turistică: Valea Ghimeșului Prețul programului: • pentru 25 persoane 50 RON/persoană • peste 25 persoane 45 RON/persoane
În urma obţinerii unei susţineri financiare de la Consiliul Judetean Harghita, din comuna Corbu s-a realizat dotarea unui traseu de via ferrata, numit Traseul Falco Tinnunculus, cu o lungime aproximativă de 150 m, care cuprinde atât un pod suspedat de 15 metri lungime, cât si o porţiune verticală dotată cu scări de aproximativ 15 metri lungime. Rezultatul activităţii asociaţiei Eco Climb este un traseu expus, cu porţiuni dificile (categoria D, şi E), deosebit de spectaculos, care vine în completarea traseului Falco Peregrinus (soim călător), realizat în 2018, contribuind la conturarea unei zone unde iubitorii muntelui şi a escaladei pot găsi variante de trasee după preferinţe şi pregătire fizică. 47°01'12.7"N 25°42'00.7"E Foto: facebook.com/Via ferrata Piatra Șoimilor
Corbu, Romania 47°01'12.7"N 25°42'00.7"E