Rezervația geologică Dealul Melcului Corund
Rezervația geologică Dealul Melcului Corund

Rezervația geologică Dealul Melcului Corund

5.0 3 recenzii
Atracție Family-friendly Rezervație naturală

Dealul melcului, Corund, Romania

Despre

Dealul Melcului este o rezervație geologică ce se întinde pe o suprafață de 8 ha. Este considerat cea mai mare ocurenţă de aragonit din România, având statut de protecție națională încă din 1980.

Studiul aragonitului din zonă datează din secolele XVIII - XIX. János Bányai (1938) susţine că aceste depuneri de carbonaţi s-au format prin procese de precipitare din soluţii sărate, carbogazoase, cu temperatura scăzută.

Ivirea de apă de la Dealul Melcului se prezintă sub forma unui izvor natural, activ. La baza depunerilor carbonatice iese la iveală apa, barbotând gaze cu miros de hidrocarburi. Apa ce se scurge în evantai îşi construieşte în continuu un con de aragonit de culoarea zerului de lapte.

Exploatarea aragonitului a început în anul 1909 de către Knop Vencel, profesorul de origine cehă invitat să țină cursuri la Școala industrială de sculptură și șlefuire a pietrelor din Zlatna. Profesorul se mută la Corund și fondează Uzina de șlefuire a Aragonitului. Apogeul exploatării şi prelucrării aragonitului din Corund se plasează între anii 1931-1939. În urma acestor activităţi de minerit, formele naturale diversificate ale depunerilor se perturbează, dar și în zilele noastre o plimbare pe poteca de vizitare îți dă oportunitatea să descoperi lumea fascinantă a aragonitelor șia calcitelor striate.
Rezervația se poate vizita doar pe potecă, sau se poate opta pentru un bilet combinat cu intrarea  și în Băile sărate UNICUM de la poalele stâncilor. Băile funcționează doar în sezonul cald.
Rezervația se poate vizita pe cont propriu, dar cei care doresc un ghidaj profesionist, apelați la nr. de telefon afișat.

Taxa de intrare: 10 RON

Photo Gallery

Alte sugestii

Conac Atracție Family-friendly Monument
Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy. În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă - baroana Irén Szentkereszti de Zagon. În 1878, Endre Székely (1835-1903) din Păcureni, prim-pretor al districtului Sânmartin, a cumpărat proprietatea vastă și s-a mutat în conac împreună cu soția sa, Adél Babolcs. În acest moment, preotul paroh Sándor Veress a consemnat în Historia domus că „această achiziție a fost un real beneficiu pentru sat”. În 1922, parohia locală romano-catolică a cumpărat o parte din proprietate de la moștenitorii lui Endre Székely, „cu conacul și clădirile fermei” - scria Balázs Kovács, preot paroh, în Historia domus a parohiei. Mai târziu, parohia a fost nevoită să cedeze clădirea școlii parohiale statului, astfel încât școala confesională s-a mutat aici până în 1948. Această clădire a fost, de asemenea, căminul cultural și cinematograful satului din 1934 până la construcția noului cămin cultural în 1973. Profesorul și omul de cultură István Salló, în 1957 a înființat aici primul muzeu sătesc din bazinul Ciucului. În anii 1970 în clădire mai existau săli de clasă, dar mai târziu a stat părăsită zeci de ani și aproape că s-a prăbușit. După schimbarea de regim din 1989, cu ajutorul Muzeului Secuiesc al Ciucului au fost încercări de mai multe ori de a întocmi planuri de renovare și de a conserva clădirea, care între timp a rămas fără acoperiș. În 2011, clădirea a fost cumpărată de Primăria Comunei Sântimbru pentru 233335 de lei. Renovarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional între anii 2020 și 2023. Mai multe birouri de proiectare au lucrat la planurile de restaurare sub conducerea lui Szabolcs Guttmann, arhitectul șef al orașului Sibiu, și sub coordonarea firmei Vallum SRL. din Miercurea-Ciuc, personal de arhitectul Szabolcs Korodi. PROGRAM DE VIZITARE Vizitarea Conacului Henter se face pe bazî de programare. Pentru rezervări sunați, de luni până vineri între orele 9-15, la 07 88 125 166, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sosire. Prețul biletului: 10 RON/pers. Grădina conacului poate fi vizitată gratuit. Scanând codurile QR de pe copaci, aflați informații despre acestea.
Sântimbru/Csíkszentimre 537271, Romania
Experienţe Atracție Family-friendly Obiectiv turistic
Deschis
1.0 1 recenzie
Insect Park se află lângă Parcul Mini Transilvania, unde sunt expuse atât insecte gigant, de 2 metri înălțime, cât și insecte mai mici, realizate de echipa noastră. Parcul este singurul de acest fel din România și al doilea din Europa, unul asemănător poate fi vizitat în Polonia. În parc sunt expuse 18 insecte gigant, robotizate, turiştii putând să vadă și să audă cum se manifestă ele în natură. Insectele expuse sunt de la noi din ţară, de la banala căpuşă, la lăcuste, furnici, fluturi, buburuze sau chiar scorpioni. Informație: Parcul Insectelor se află la Băile Seiche, lângă Odorheiu Secuiesc. Bilete:  • Bilet pentru adulți: 25 RON • Bilet pentru copii (gratuit pentru copiii sub 3 ani): 15 RON • Bilet pentru pensionari: 15 RON • Bilet de grup (minim 10 persoane): • Adulți: 22 RON • Copii / pensionari: 13 RON ATENȚIE! !!! Persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare gratuită, dacă au în posesie un document care dovedește acest fapt !!! Vă așteptăm cu nerăbdare la Băile Seiche, pentru a petrece o zi de neuitat!
Băile Seiche/Szejkefürdő (Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely) 535600, Romania
Atracție naturală Experienţe Atracție Family-friendly
Deschis
În Grădina păsărilor ornamentale Corund trăiesc aproape 40 de specii de păsări, de la păuni și păsări acvatice la fazani și papagali. Există posibilitatea să mângâiați păsările, și să hrăniți unele specii.   Specii de păsări: 13 specii de fazani; păuni violeți, albaștri, arlechini și albi; diverse specii de potârnichi; diferite specii de porumbei; prepeliță; gâște cu obraz alb; gâște de Nil; gâște fluierătoare; gâște sălbatice; rațe mandarine, Bahama, amazoniene și multe alte specii de rațe; 14 specii de papagali; găini ornamentale; lebede. Taxă de intrare: sistem de onoare 
Strada Morii 24, Corund 537060, Romania
Experienţe Atracție Family-friendly Obiectiv arhitectural
Deschis
Situată în centrul Praidului, lângă sediul de poliție și blocurile ANL, căsuța răsturnată are dimensiunea de 8×5 metri. Prin ușa principală se intră în mansardă, unde se află camera copiilor, iar de aici o scară duce la parter. La parter se află o bucătărie cu un living și o baie. PREȚURILE BILETELOR • sub 3 ani este gratuit • 10 RON - pentru copii până la 12 ani • 20 RON - pentru adulți
Praid/Parajd 537240, Romania
Expoziție Atracție Family-friendly Obiectiv turistic
Stimate vizitator! Centrul Memorial al Grănicerilor Secui înființată de Asociația Szépvízért este o destinație turistică specială și în același timp importantă. Prin prezentarea evenimentelor militare și a suferințelor cauzate de cele două conflagrații mondiale, expoziția contribuie la pacifismul modern european. În cadrul expoziției - pe lângă colecția bogată de obiecte și instalații speciale - și o serie de instrumente tehnice moderne se află la îndemâna vizitatorului, care a ajută pe acesta în înțelegerea mai ușoară a istoriei de 1000 de ani a secuimii. Centrul memorial al grănicerilor secui prezintă istoria organizațiilor militare și a grănicerimii secuiești din Carpații Orientali, de la epoca Arpadiană până la al Doilea Război Mondial. Bilete de intrare • Adulți: 30 lei • Elevi/studenți: 15 lei (Este obligatoriu prezentarea carnetului de elev sau a carnetului studențesc.) Asigurăm bilete gratuite pentru angajații de muzee, jurnaliști sau pedagogi care însoțesc grupuri, și pentru ghizi. Expoziția nu este recomandată copiilor sub 10 ani. Durata vizitării expoziției este minim 90-120 minute. Ghidajul este asigurat prin sistem audioghid în trei limbi: română, maghiară și engleză. Este strict interzis fotografierea pe teritoriul expoziției! Program Miercuri 10-16 Joi 10-16 Vineri 10-16 Sâmbătă 10-16  *ultima intrare: 15:30
Strada Mihăileni/Szentmihályi út 18, Frumoasa/Csíkszépvíz 537115, Romania
Experienţe Atracție Family-friendly Obiectiv arhitectural
Deschis
5.0 10 recenzii
Fă turul Ardealului într-o singură zi! Parcul Mini Transilvania este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri istorice din România. Este situat la Băile Szejke, în apropierea orașului Odorheiu Secuiesc. Pe o suprafaţă de 8000 m2 vă oferim: • expoziție în aer liber, cuprinzând peste 120 de machete ale unor clădiri reprezentantive din Transilvania, cu un traseu printre aceste “mini clădiri”, monumente istorice şi de arhitectură, incluse în Patrimoniul UNESCO sau în Patrimoniul Naţional (mănăstiri, castele, biserici fortificate), • plimbare în parc cu mini mocăniță, unică din țară, • mini cetate medievală • Muzeul Apelor Minerale,  • muzeul porților secuiești,  • zonă de agrement,  • teren de joacă pentru copii.  Bilete: • pentru adulți: 40 lei • pentru copii (gratuit pentru copiii sub 3 ani): 25 lei • pentru pensionari: 25 lei • de grup adulți (minim 10 persoane): 35 lei • de grup copii/pensionari (minim 10 persoane): 20 lei Mini Mocăniță Secuiască:  • Bilet pentru adulți: 10 lei • Bilet pentru copii: 5 lei  Vă așteptăm cu nerăbdare la Băile Seiche, pentru a petrece o zi de neuitat! Fondatorul Parcului Mini Transilvania este echipa Legendarium din Odorheiu Secuiesc. Scopul parcului este de a prezenta diversitatea arhitecturală a Transilvaniei multiculturale prin machete, în perioadele lor de glorie, prezentând cele mai importante clădiri ale tuturor națiunilor din regiune. Multe dintre clădirile expuse fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Modelele au fost realizate de Domokos Vajda și Auróra Németh Hajnal, sub îndrumarea grafică profesională istorică a lui János Gyöngyössy. Expoziția Parcul Mini Transilvania este unică în România, realizarea acesteia fiind inspirată din ideea parcurilor Mini Europa (Bruxelles, Belgia) și Minimundus (Klagenfurt, Austria). Obiectivul proiectului fiind prezentarea diversității arhitecturale din Transilvania. Realizarea Parcului Mini-Transilvania constituie o soluție inovatoare de promovare a patrimoniului cultural național. Vizitatorii parcului vor avea posibilitatea de a vizualiza în miniatură cele mai importante monumente istorice și simboluri ale identității naționale. Prin aceste machete își pot îmbogăți cunoștințele în domeniul patrimoniului cultural, material al Transilvaniei. Precum și conștientizarea importanței preocupării de a fi adoptate și implementate măsuri de protejare a acestor valoroase elemente patrimoniale.
Baile Szejke, Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely 535600, Romania
Atracție naturală Baie tradițională Atracție Family-friendly
Deschis
Poiana Zânelor este un ansamblu de izvoare minerale amenajate sub formă de bazine în aer liber, cu garderobă şi puncte de repaos, folosite în principal în cură externă. În anul 2009, fundaţia Ars Topia a hotărât să organizeze claca de amenajări băi tradiţionale din acel an la Borsec. Timp de zece zile, tineri din Ungaria şi Transilvania au lucrat împreună cu localnicii la amenajarea acestor băi, care de atunci se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor. În cadrul acestui proiect au fost realizate mai multe obiective, cum ar fi: piscină cu apă minerală, băi de picioare, vestiare, filigorie, şezlonguri. Se găsesc indicaţii în limbi de largă circulaţie pictate manual pe suport din lemn şi decorate cu motive florale specifice zonei. Din an în an, numărul turiştilor care vizitează aceste băi este în creştere, dar şi localnicii folosesc aceste ape minerale pentru diferite tratamente.  Tot în poiana Zânelor sunt puncte de belvedere şi locaţii de picnic sau plajă.  Nu există program de vizitare şi nici taxă de intrare. 📷 Rédai Botond
Poiana Zânelor, Strada Stadionului, Borsec 535300, Romania
Rezervație naturală
Rezervația naturală Piatra Șoimilor se întinde pe o suprafață de 1,5 hectare, la vest de orașul Băile Tușnad, pe malul stâng al Oltului. Este localizată în extremitatea sud-estică a lanțului vulcanic Harghita, pe versantul estic al conului vulcanic Pilișca Mare. Cea mai spectaculoasă priveliște oferă turnul de andezit Piatra Șoimilor (824 m), care se înalță deasupra văii Oltului, oferind o panoramă perfectă asupra cadrului natural. Rezervația își datorează titulatura existenței unor floricele galbene, ce doar aici mai trăiesc din toată țara, vulturica lui Teleki (Hieracium telekianum) și vulturica onaltă (Hieracium piloselloides). Tot aici găsim și alte plante rare ocrotite ca borșișorul (Sempervivum marmoreum), pojarnița perforată (Hypericum perforatum) și drobul de munte (Cytisus hirsutus). În timpul lunilor de vară, de-a lungul cursurilor celor două pâraie (Corbul și Minerul) putem admira lăptucul oii (Telekia speciosa) care poate ajunge uneori și la 2 metri înălțime. Din fauna acestei rezervații putem aminti o serie de păsări de pădure: huhurezul mare (Strix uralensis), buha (Bubo bubo), scorțarul (Sitta europaea), ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major), pănțărușul (Troglodytes troglodytes) sau pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus), apoi păsări răpitoare diurne ca șorecarul comun (Buteo buteo), uliul păsărar (Accipiter nisus), vânturelul roșu (Falco tinnunculus), uliul porumbar (Accipiter gentilis) și uneori și acvila țipătoare mică (Aquila pomarina). Un fenomen comun în jurul stațiunii este apariția ursului brun, de aceea vizitarea rezervației pe timp de seară sau noaptea nu este recomandată. Sursă text și foto: http://www.greenharghita.ro/
Tusnad, 535100, Romania
Rezervație naturală
Acesta este unicul tinov montan din Munții Harghitei de Nord. S-a format pe exteriorul unui con vulcanic care se află între culmile Vârful Ostoroș (1386 m), Vârful Fagul Roșu (1336 m), și Vârful Observatorul (1372 m), fiind la 1180 metri altitudine. Vegetația s-a stabilit treptat peste lacul colmatat, azi formând acest tinov minunat de munte. Aria protejată de 20 hectare, de tip botanică se poate accesa urmărind traseul turistic care pornește de la biserica din Cârța. Pe suprafața tinovului găsim o serie de plante ocrotite, cum ar fi gălbeneaua (Liguaria sibirica), specia de salcie (Salix pentandra) și bumbăcărița (Eriophorum vaginatum). Un grup de cercetători de la Cluj-Napoca a descoperit aici în anul 2000 o nouă specie de păianjen, unicat pentru România, o specie relictă rămasă din perioada ultimei ere glaciare, numită Meioneta similis, specie care a mai fost semnalată doar în Islanda, Finlanda și nordul Rusiei. Sursă text și foto: http://www.greenharghita.ro
Danesti, Romania