Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita
Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita

Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita

Organizator de Evenimente
08:00 - 14:00
Închis

Miercurea Ciuc, Romania

Despre

Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 322/2015 cu sediul în Miercurea Ciuc. Menirea acestei instituții este să contribuie, prin activitățile și programele sale elaborate, la dezvoltarea județului Harghita, precum și să efectueze studii profesionale de fond legate de activitatea Consiliului Județean, dacă este cazul.

Conform Hotărârii Consiliului Județean nr. 131/2016, Agenția are dreptul să aibă câte un birou regional în municipiile Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni și Toplița, ca activitatea sa să poată acoperi toate microregiunile din județ.

Agenția este o organizație deschisă în dezvoltare care, prin rolurile sale de inițiator, intermediar și prestator de servicii, sprijină inițiativele locale și colaborează cu agenții relevanți în vederea dezvoltării echilibrate a județului, iar, dacă este necesar, contribuie la concentrarea resurselor naționale și internaționale axate pe dezvoltarea regiunii și la creșterea regională a eficienței investițiilor.

Prin programele sale, Agenția dorește să asiste la o schimbare prin care județul Harghita poate deveni un mediu atrăgător pentru afaceri, la facilitarea accesării fondurilor externe, la sprijinirea investițiilor și a inovațiilor realizate în regiune, la stimularea spiritului antreprenorial și a creării noilor locuri de muncă, la facilitarea realizării planurilor de dezvoltare a întregii regiuni, și la furnizarea informațiilor utile în domeniul dezvoltării întreprinderilor.

Colegii de la Agenție sunt angajați motivați, în majoritate economiști tineri, care pun mare accent pe folosirea sistemelor de operare libere și cu sursă deschisă (d.e. Linux, LibreOffice, Drupal, etc.), având în vedere criteriul costeficienței.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
ASOCIAŢIA GREEN ZONE are ca scop facilitarea – dezvoltarea socio-economică a regiunii prin respectarea principiilor dezvoltării durabile: protejarea eficientă a mediului şi a biodiversităţii; promovarea surselor alternative de energie; promovarea parteneriatului şi a voluntariatului la nivel regional; creşterea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale; creşterea transparenţei deciziilor autorităţilor administraţiei publice şi a participării civice. Activități: Promovarea dialogului, ecologismului, solidarităţii şi a economiei sustenabile în rândul persoanelor tinere prin organizarea de evenimente. (conferinţe, seminarii, tabere de vară, concursuri şi competiţii sportive) Protecţia mediului înconjurător şi promovarea surselor alternative de energie la nivel local şi regional prin educarea cetăţenilor în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi prin realizarea de parteneriate în vederea organizării de acţiuni în domeniul protecţiei mediului.
Băile Tușnad 535100, Romania
1 eveniment
Organizator de Evenimente
Gyergyóalfalvi Ifjúsági szervezet amely 2007-ben alakult, majd 2009-ben bejegyzésre került. A Gyergyó Területi Ifjúsági Tanács tagja.
Joseni 537130, Romania
Organizator de Evenimente
HAHOTA este cea mai populară companie de cabaret din Transilvania.
Str. Aurel Filimon nr. 17/1, Targu-Mures, Romania, 540035
Organizator de Evenimente
Csíkszentsimoni Ifjusági Koncertfúvós Zenekar
Sânsimion 537285, Romania
Organizator de Evenimente
DESCOPERĂ valorile naturale și culturale...! GUSTĂ din preparatele tradiționale...! ÎNCEARCĂ activități ce oferă trăiri autentice...!
Organizator de Evenimente
Închis
A Hazajáró Honismereti és Turista Egylet küldetése a Kárpát-medencei magyarság összetartozásának erősítése, elsősorban a honismeret és a turizmus eszközeivel. A Kárpát-medence tájainak, természeti- és kulturális értékeinek, történelmi emlékeinek megismertetése; a természeti környezet és az épített örökség védelme és átörökítése; a kárpáti természetjárás hagyományainak éltetése. Mindezek révén annak tudatosítása, hogy a sokszínű Kárpát-medence és a benne élő magyarság – a Szent Korona oltalma alatt – egy és oszthatatlan. Az egyesület serkenteni kívánja az elszakított területekre történő kirándulásokat, az ott élő magyarokkal való testvéri, kulturális és gazdasági kapcsolatok erősítését, az egymásra találást. Az egyesület célja továbbá történelmi hazánk szépségeinek és emberi erényeinek felmutatásával, a test, a szellem és a lélek építésével a hamis illúziók világában élő embereket visszavezetni az alapvető, örök értékekhez, az Égi Törvényekhez.
Kunigunda útja 18., Budapest, Hungary, 1037
Organizator de Evenimente
Te invităm să descoperi Băile Tuşnad, cea mai importantă destinaţie balneoclimaterică din România cu posibilităţi multiple de odihnă, relaxare şi tratamente.
Organizator de Evenimente
Zilele Sfântu Nicolae
Gheorgheni, Romania
Organizator de Evenimente
5.0 2 recenzii
Orchestra de Cameră Ciuc s-a fondat în anul 2001 afirmându-se de atunci în nenumărate apariţii devenind una din cele mai apreciate orchestre a ţării. Primul concert susţinut în Miercurea-Ciuc, ca orchestră de coarde, a fost în iunie 2001. Membri fondatori au fost studenţi a Liceului de Arte ”Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş. Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. După acest început orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a pornit propriul sezon artistic. Din 2002 au onorat mai multe invitaţi venite din străinătate. Muzica lor a fost transmisă pe posturi de radio cum ar fi radio MR1-Bartók şi radio Târgu-Mureş. Datorită sprijinului ocazional, a avut apariţii şi ca orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc. În toamna anului 2006 orchestra a primit o invitaţie de a concerta în sala mare a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Televiziunea Duna a realizat un film documentar despre orchestră care a fost difuzat la data de 18 noiembrie 2006, având titlul ,,Muzica Ciucului şi a Salzburgului” – Concert a Orchestrei de Cameră Ciuc la Academia de muzică. Din 2008 orchestra are anual mai mult de 6 concerte orchestrale mari, pe lângă care mai susţine, vitalizează şi organizează nenumărate evenimente de muzică clasică. Dintre acestea se bucură de cea mai mare anvergură internaţională Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în anul 2019 şi-a sărbătorit a 39-a aniversare. În anul 2017 au început ,,Seratele de pian a toamnei” urmate de ,,Seratele de toamnă a muzicii de cameră” şi o serie de concerte dedicate tineretului “BonBon Matiné”. Asociaţia Orchestra de Cameră Ciuc a fost înfiinţată în anul 2003 iar partea juridică este asigurată de: preşedintele Kovács János, contabilă Udvari Annamária. Partea organizării profesionale a orchestrei este asigutată de doi membrii a formaţiei, Kovács László şi Adorján Csaba.