CFR Călători a anunțat că în perioada desfășurării călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, va asigura capacitatea maximă de transport tehnic disponibilă, pentru asigurarea mobilității cetățenilor.

Se va suplimenta cu vagoane capacitatea de transport a trenurilor aflate în circulație și s-au introdus 11 trenuri speciale spre /dinspre Miercurea Ciuc – 1 iunie.

La date de 1 iunie pe lângă trenurile speciale, va fi asigurată circulația trenurilor speciale tip „Regio” pe rutele Brașov-Miercurea Ciuc, Târgu Mureș-MiercureaCiuc, Lunca de Mijloc-Miercurea Ciuc.
În zilele evenimentelor, pentru asigurarea unui transport în condiții optime, toate aceste trenuri suplimentare vor avea regim de rezervare obligatorie a locurilor, iar legitimațiile de călătorie vor putea fi cumpărate și online. Pentru gestionarea fluxurilor de pelerini, biletele la trenurile suplimentare au fost puse în vânzare începând din data de 15 mai, eșalonat, iar prioritate au grupurile organizate de către Arhiepiscopii şi Episcopii sau autorități locale.

Pentru evitarea supra-aglomerării CFR Călători roagă pe toți pasagerii: să își programeze din timp călătoria către zonele de desfășurare a manifestărilor; să folosească toate trenurile puse la dispoziție de CFR Călători; să îşi cumpere anticipat legitimaţiile de călătorie, utilizând toate canalele de distribuție: on-line, casele de bilete din gări și agenții de voiaj, automate de vânzare bilete din gări. Pentru informații actualizate legate de circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, sau să contacteze numărul de telefon 021/9521.

Sosiri - conform comunicatului CFR Plecări - conform comunicatului CFR

Sursă: pontifex.ro, CFR

Alte sugestii

Harghita sacrală
Papa Francisc la Şumuleu Ciuc
Informații utile
Sectoarele amenajate pentru slujba oficiată de Papa Francisc la Șumuleu Ciuc
Trenuri speciale