Castelul Urmánczy


Address

Strada Mihail Kogălniceanu 17, Toplița 535700, Romania

Despre

Castelul Urmánczy din Toplița a fost construit între anii 1903-1906, pe malul râului Mureș. Proprietarul de la acea dată a fost Urmánczy Jeromos, de origine armeană, iar arhitectul clădrii a fost Giacomuzzi Virgilio (Vigilio), de origine tiroleză.

Castelul este realizat în stil Art Nouveau, combinat cu caracteristicile populare legate de numele lui Kós Károly, un stil special în contextul arhitecturii castelelor din Transilvania.

Elementul dominant al castelului este turnul de apă din partea dreaptă a fațadei principale, cu intrarea principală de la parter. În interiorul castelului, salonul principal cu o înălțime de două etaje oferă accesul spre restul camerelor, spre camerele bărbătești cu vedere spre grădină, accesul în sala de mese și apoi apartamentul proprietarilor. La etaj se aflau camerele de copii și camerele de oaspeți, în subsol erau camerele servitorilor, bucătăria, depozitele și pivnița.

De-a lungul timpului, clădirea castelului a servit drept sediu al spitalului local, apoi al unui muzeu etnografic, fiind ulterior locul unde își desfășura activitatea ansamblul de dansuri din localitate.

După 2009, clădirea a fost retrocedată moștenitorilor legali, în prezent neavând nicio funcție, dar putând fi vizitată la cerere.

Fotografii

Video

Alte sugestii

Castelul Urmánczy

Castel

Castelul Lázár, Lăzarea

Castel / Obiectiv arhitectural

Castelul Mikó Miercurea Ciuc

Castel / Obiectiv arhitectural

Castelul Ugron

Castel