Trandafirul de aur al Sanctuarului Marian

Obiectiv turistic


Address

Strada Szék 148, Miercurea Ciuc 530203, Romania

Despre

Trandafirul de aur (Rosa d’Oro) este un cadou special oferit de Papi bisericilor dedicate Fecioarei Maria. Acest dar a fost adus de Papa Francisc cu ocazia vizitei la Șumuleu Ciuc în data de 1 iunie 2019, în semn de respect față de Sfânta Fecioară. În prezent, este singurul Trandafir Papal acordat în Bazinul Carpatic.

Inițial Papii au oferit Trandafirul de Aur persoanelor care au atins merite deosebite în slujba Bisericii. Obiceiul a fost menționat pentru prima dată în 1049, în contextul în care Papa a donat trandafirul unui oficial eminent. Mai târziu această onoare a revenit regilor și diverselor corpuri, iar începând din secolele 13-14 trandafirul a fost oferit și bisericilor. Prima femeie care a primit Trandafirul de Aur Papal a fost Johanna de Napoli în 1368. Începând cu secolul al XVII-lea, Papa a acordat această onoare în special femeilor provenite din familiile regale pentru meritele lor și pentru eforturile lor în folosul bisericii.

De la mijlocul secolului XX, Papa a onorat cu Trandafirul de Aur Fecioara Maria, la cele mai importante Sanctuare Mariane. Papa Paul al VI-lea a acordat Trandafirul de Aur bisericii din Betleem în 1963, sanctuarului din Fatima în 1965 și din Guadalupe în 1966. Papa Ioan Paul al II-lea a depus Trandafirii de Aur la altarele Fecioarei Maria din Czestochowa, Loreto și Lourdes. Papa Benedict al XVI-lea a acordat acest cadou special bisericilor vizitate din Aparecida și Mariazell, Biserica Imaculată Concepție din Washington, Nostra Signora di Bonaria din Cagliari, Rozariul Pompei și Bazilica Rozariului. Papa Francisc a oferit această distincție Sanctuareleor Mariane din Fatima, Torino, Guadalupe și Czestochowa.

Trandafirul de Aur este simbolul bucuriei și al dragostei, potrivit vechilor ceremonii este simbolul lui Hristos, prin urmare, dăruirea lui nu este doar o simplă recunoaștere, ci și o misiune: cei onorați au misiunea să-l propovăduiască pe Hristos în lume.

Trandafirul oferit de Papa Francisc Fecioarei Maria din Șumuleu Ciuc este realizat din argint, tulpina fiind placată cu aur de 24 de karate. Are o înălțime de aproximativ 84 cm și cântărește 1.200 grame. Trandafirul de Aur a fost amplasat lângă statuia Fecioarei Maria, care având o înălțime de 2,27 metri este cea mai mare statuie din lemn, făcătoare de minuni din lume.

Localitate

  • Miercurea Ciuc

Fotografii

Alte sugestii

Biserica Ciuntită

Obiectiv turistic

Bastionul Apor

Obiectiv turistic

Manufactura de Bere Csíki

Obiectiv turistic

Parcul Memorial Odorheiu Secuiesc

Obiectiv turistic

Trandafirul de aur al Sanctuarului Marian

Obiectiv turistic