Aventuri în Depresiunea Ciucului

Experienţe / Program turistic


Despre

Ruta programului:
Băile Tușnad - Fabrica de ciocolată de casă Krausz - Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör cu prânz - Biserica franciscană din Șumuleu-Ciuc – băile și mofeta Nyírfürdő - întoarcerea acasă
 
Descrierea programului: 
După micul dejun, ca prim program al zilei, ne vom deplasa către Sântimbru Ciuc, unde vom vizita o adevărată fabrică de ciocolată de origine secuiască, vom face cunoștință cu ciocolata făcută manual Krausz. Desigur, gustăm din diferitele sortimente de ciocolată de casă și obținem o perspectivă asupra modului în care se fabrică acestea pe baza unor rețete speciale. Putem face, de asemenea, propria noastră ciocolată de casă ca suvenir. După dulciuri, călătoria noastră duce în satul vecin, Sânsimion. Satul este bogat în puțuri adânci, cu apă foarte curată și bună, așa că, în urmă cu câțiva ani un om de afaceri local a reușit să deschidă una dintre mândriile zonei, fabrica de bere Tiltott Csíki Sör. Vizităm halele fabricii, degustăm beri cu diferite arome, obținem o viziune asupra tehnologiei fabricării berii și gustăm ingredientele. De asemenea, vom lua masa de prânz în incinta unității, unde vom servi ciolan în coajă de pâine. După prânz, ne îndreptăm spre Miercurea Ciuc și vizităm Șumuleu Ciuc, cel mai mare loc de pelerinaj din Europa Centrală și de Est. În biserica franciscană ne putem ruga la Sfânta Fecioară Maria și putem de asemenea să cunoaștem istoria pelerinajului bine cunoscut de Rusalii. Apoi continuăm călătoria noastră, iar în ultima parte a zilei vizităm o baie populară unde ne putem împrospăta picioarele în micile bazine cu apă minerală sau mofetă. Facem toate acestea la Băile Nyírfürdő, lângă Lăzărești. Ne întoarcem la pensiune de cazare și luăm cină.

Locul programului: Județul Harghita
Subdestinație: Ciucul de Jos
Prețul programului: 135 RON/persoană, care include:
  • Fabrică de ciocolată de casă Krausz: 30 RON/persoană
  • Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör + prânz: 65 RON/persoană
  • Servicii de ghidaj: 40 RON/persoană

Caracteristicile programului

  • Divertisment
  • Culinar
  • Artizan
  • Circuit auto

Limbă

  • Maghiară
  • Română

Durata programului

  • 1 day/zi/nap

Ghid de turism

  • Lukács Attila

Regiune

  • Miercurea Ciuc și împrejurimi

Photo Gallery

Alte sugestii

Parcul Mini Transilvania

Obiectiv arhitectural / Obiectiv turistic / Experienţe

Traseul de meditație Écsy L. János

Drumeții / Program turistic

Traseul de meditație Janos Kajoni

Drumeții / Program turistic

Plimbare în Vlăhița și în apropierea orașului

Program turistic

Gasronomie, cultură și natură

Program turistic