Tabără cu biciclete, Forcamp, Cabana Farkas, Toplița, 24-29 august 2021


Data și ora:
Gazdă:
Strada Vilelor 2, Toplița 535700, România

Despre

Tabără cu biciclete, Toplița, 24-29 august 2021

Organizatori: Forcamp, Cabana Farkas

Mountain bike easy sau hard ride

În taberele de mountain bike copiii își vor testa limitele și își vor dezvolta valori precum prietenia și fair play-ul. Copiii vor învăța să socializeze, să uite de telefoane şi tablete şi să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Vor deprinde unele elemente tehnice specifice mountain bike-ului precum: abordarea coborărilor sau a urcărilor, cadența potrivită, frânarea corectă.

Cadrul în care se desfășoară taberele noastre familiarizează copiii cu natura și mediul montan. Activitățile și jocurile desfășurate în tabără dezvoltă creativitatea și spontaneitatea iar experiențele trăite vor fi de neuitat. Copiii se vor desprinde de mediul lor de zi cu zi și vor ajunge în tabăra unde vor cunoaște oameni noi și se vor confrunta cu situații noi. Vor învăța repede cum să comunice și să lucreze împreună, pentru a duce la bun sfârșit activitățile de echipă.

Programul taberei de biciclete

În tabăra de biciclete copii între vârstele de 10 și 18 ani sunt împărțite în 2 grupuri: easy ride și hard ride. Grupul easy ride este pentru cei care încă nu au experiență pe trasee mai dificile. Cu ei instructorii vor parcurge trasee mai ușoare. Grupul hard ride o să petreacă mai mult timp pe cărări montane care necesită practică. Programul include cărări montane până la Stâncile Coloape (20km), Biserica din Lemn (10km), Lacul Iezer (60km) condimentate bineînțeles cu bălăceală și jocuri tematice, ieșiri la ștrand. Seară de seară protagonistul principal o să fie jocul și voia bună. Programele de după-masă includ vizitarea Cascadei Termale din Toplița sau a altor obiective turistice. La fel, în funcție de vreme, în ultima seară a taberei o să punem cireașa pe tort cu un foc de tabără ce ajunge până la cer, cu muzică și dans.

Detalii și înscrieri: https://www.taberedevara.tabaraschi.ro/tabara_bicicleta.php

Fotografii