Radu Afrim: Despre oameni și cartofi


Data și ora:
Gazdă:

Casa de Cultură, Bulevardul Timișoarei 6, Miercurea Ciuc 530102, Romania

Despre

În data de 8 februarie de la ora 19, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe prezintă spectacolul Despre oameni și cartofi la Teatrul Municipal Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc, pe scena mare (în condiții de studio).

Nouă oameni au murit într-un accident de muncă. Remorca în care se aflau a fost spulberată de un tren când se întorceau de la cules de cartofi. Erau zilieri. Erau persoane de etnie romă. Incidentul, deși extrem de grav, a avut puține ecouri în mass-media, ajungând cu greu la urechile (și sufletele) opiniei publice. Autoritățile locale și-au făcut datoria, ajutând familiile persoanelor decedate să-și conducă pe ultimul drum rudele. Au trecut aproape 6 ani de atunci. Noul spectacol-documentar, intitulat sugestiv „Despre oameni și cartofi” vorbește despre viitor la trecut: ce au făcut familiile victimelor în toți acești ani, unde sunt acum, ce își mai aduc aminte despre eveniment, cum a continuat viața lor și cum este ea astăzi. Acestea sunt doar câteva din multiplele întrebări explorate în cadrul unui spectacol ce îmbină mișcarea cu imaginea, testimonialele ce cuprind frânturi ale realității cotidiene cu muzica și dansul.

Alte sugestii

17 Oct
Zilele Culturii Maghiare din Toplița
Comunitate
Începe la 17:00  |  Toplița 535700, România
20 Oct
Valorile Depresiunii Giurgeului
Expoziție
Începe la 17:00  |  Sport Bar Bistro Urmánczy Toplița 535700, Romania
20 Oct
Concert de fanfară
Concert
Începe la 18:00  |  Sport Bar Bistro Urmánczy Fürdő, Toplița 535700, Romania
20 Oct
Concert de jazz Boemia Ragtime
Concert
Începe la 19:00  |  Remetea 537250, Romania
Vezi mai multe evenimente